Local

Noul sediu al AJPIS B-N, de pe strada Liviu Rebreanu, numărul 59, ar putea să fie gata prin aprilie-mai. Iniţial, în contract, era prevăzut ca termen final pentru execuţia lucrărilor, sfârşitul...
Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) B-N a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în urma unor verificări, s-a constat că în 33 de dosare de...
Numărul prestaţiilor sociale se reduce drastic. Astfel de beneficii vor fi acordate în funcţie de veniturile şi bunurile deţinute de cei care solicită sprijinul statului, iar banii vin atât de la...
Potrivit datelor furnizate de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud, la nivelul judeţului, iarna aceasta sunt circa 14.000 de familii beneficiare ale...
Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, sistarea tuturor beneficiilor sociale pentru neplata taxelor locale pe o perioadă de cinci luni, argumentând cu necesitatea aplicării prevederilor Legii...
Şi în 2012, în comuna Matei, în toate cele şase sate se vor materializa obiective importante care vizează modernizarea edilitar-gospodărească, în sprijinul şi la solicitarea cetăţenilor. Primarul...
În vremurile îndepărtate, după terminarea muncilor agricole , când lumea satului intră într-o perioadă de repaus relativ dar mai ales după lăsatul secului de Crăciun începea sezonul şezătorilor....
Conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud şi a Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud au apreciat modul paşnic în care s-au manifestat bistriţenii participanţi la...
Un agent de poliţie din cadrul Serviciului Rutier a fost rănit uşor iar un şofer a suferit leziuni grave, în urma unui accident petrecut pe DN 17, în Pasul Tihuţa. Poliţistul rutier cerceta un alt...
A doua zi de proteste a scos în stradă peste 500 de bistriţeni, care şi-au vărsat oful, pentru început, în faţa Palatului Administrativ. Că protestul a fost eminamente politic, dar fără implicarea în...
Duminică dimineaţa, de la ora 9.00, astriştii năsăudeni, în frunte cu preşedintele Despărţământului Năsăud Astra, au depus flori şi jerbe de flori la bustul lui Mihai Eminescu, marcând 162 de ani de...
Temperatura scăzută şi zăpada căzută în ultimele zile favorizează lucrările din livezi şi în comuna noastră, ne-a spus primarul din Braniştea, Cornel Săsărman. În cele trei sate: Braniştea, Cireşoaia...
Peste 400 de bistriţeni au protestat duminică, de la ora 17, în semn de solidaritate cu dr. Raed Arafat, Bistriţa alăturându-se astfel altor mii de români care au ieşit în stradă. Din fericire, nu...
Concursul “Comunitatea ideală“ organizat de Cercetaşii României, în cadrul proiectului “O şansă europeană pentru copiii români”, este la bilanţ. Autorii celor mai bune lucrări îşi vor prezenta ideile...
În anul 2011, la nivel de comună s-au născut 68 de copii; îngrijorător este faptul că mai mulţi de jumătate dintre aceştia provin din rândul etniei romilor. În acelaşi an, s-au înregistrat un număr...
*16.027 cărţi de identitate au fost eliberate, în 2011, la biroul Serviciului de Evidenţa Persoanelor din Bistriţa. De asemenea, au fost emise 386 cărţi de identitate provizorii şi actualizate 1.461...
Grupul de obiceiuri al Căminului Cultural Prundu Bârgăului a avut un an bogat. Este de ajuns să facem o radiografie împreună cu directoarea Ioana Suciu a lunii decembrie, pentru a ne da seama de...
Concursul (de matematică) Gavril Tulai a ajuns la ediţia a VII-a, care va avea loc joi, 5 aprilie 2012, începând cu ora 9.00. Cei care doresc să participe la concurs sunt rugaţi să ia legătura cu...
Am mai scris despre nemulţumirile năsăudenilor faţă de preţurile umflate la serviciile de apă şi canalizare practicate de operatorul în domeniu, „Aquabis” Bistriţa. Revin asupra acestui aspect la...
Arealul nostru românesc a fost înnobilat şi îmbogăţit de la un capăt la celălalt al lui nu numai de rezultatele muncii şi sudoarei fiilor săi, dar a şi fost stropit cu sângele multora dintre cei mai...
Noul an nu debutează sub auspiciile cele mai bune pentru autorităţile locale din Budeşti. Întârzierile de rambursare a fondurilor europene, înjumătăţirea fondurilor alocate de la bugetul de stat sunt...
In perioada 12-17 Februarie 2012 va avea loc cel de al treilea eveniment al proiectului european "Adevărul din spatele unui zâmbet" din cadrul Programului „ Europa pentru Cetateni”, Actiunea 1 -...

Pagini

Subscribe to Local
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5