La Budeşti,

Finalizarea proiectelor europene şi guvernamentale, prioritatea anului 2012

Noul an nu debutează sub auspiciile cele mai bune pentru autorităţile locale din Budeşti. Întârzierile de rambursare a fondurilor europene, înjumătăţirea fondurilor alocate de la bugetul de stat sunt doar câteva din îngrijorările Primăriei şi Consiliului Local, toate acestea puse în balanţă cu necesitatea finalizării unor proiecte de importanţă majoră pentru locuitorii comunei.

Începute în 2011, în cadrul Măsurii 322 „Renovarea şi dezvoltarea satelor”, lucrările finanţate prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală sunt îngreunate de întârzierea rambursărilor. „Normal, constructorii au lucrat din fondurile proprii, pentru că aveau acea scrisoare de garanţie, însă pentru lucrările executate în iulie-august 2011 am solicitat prima tranşă de bani şi a trecut aproape jumătate de an fără să primim vreun ban. Sperăm ca în februarie-martie să ajungă şi primele fonduri, astfel încât implementarea proiectului să nu aibă de suferit”, explică primarul Vasile Codrea.

Potrivit edilului din Budeşti, în cadrul proiectului este prevăzută edificarea unei grădiniţe în centrul comunei (în prezent clădirea este „în roşu”, urmând să fie făcute finisările interioare şi utilarea cu mobilier), reabilitarea Căminului Cultural şi modernizarea principalelor drumuri din localitate.

În ceea ce priveşte Căminul Cultural, aici vor funcţiona şi Biblioteca comunală şi muzeul, urmând să fie amenajată şi o sală de lectură multimedia pentru tineret. Prin proiect, vor fi achiziţionate şi costume populare, pentru formaţia locală, mai ales că la Budeşti este înfiinţat deja, în urma unui proiect Phare, un taraf tradiţional, condus de muzicologul Alexandru Biriş.

30 locuinţe sociale pentru romi

Anul acesta, un număr de 30 familii de etnie romă s-ar putea muta într-o locuinţă socială, lucrările fiind aproape finalizate. În perioada imediat următoare vor fi realizate şi branşamentele la utilităţi de la reţeaua electrică, până la alimentarea cu gaze naturale etc. Ulterior, o comisie locală va analiza dosarele depuse de persoanele defavorizate pentru a stabili beneficiarii.

Acest proiect a fost implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în cadrul Programului de construcţii de locuinţe sociale.

Apa – marea problemă de la Budeşti

Lipsa unui sistem de alimentare cu apă şi a canalizării reprezintă o mare problemă pentru comuna Budeşti. Primăria a făcut numeroase demersuri către Consiliul Judeţean, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului etc., pentru accesarea unui program guvernamental, dar rezultatele s-au lăsat aşteptate.

Anul trecut, primarul Codrea a primit un „aviz favorabil verbal” de la Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Astfel, un proiect de alimentare cu apă a localităţii Budeşti urma să fie inclus în cadrul amplului Program Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. O adresă oficială nu a mai ajuns la Budeşti, dar oricum această componentă a programului nici nu a mai fost pomenită foarte des de oficialii guvernamentali.

„Între timp, foarte mulţi oameni din localitate se îmbolnăvesc din cauza consumului de apă din propriile fântâni. Gândiţi-vă, apa conţine foarte mulţi nitriţi şi nitraţi, pentru că este infiltrată cu dejecţii. Am avut, în ultima perioadă, şi cazuri de cancer la persoane foarte tinere”, remarcă primarul Codrea.

De la Finanţe, sumele pentru acest an au fost înjumătăţite

Multe probleme, bani puţini. Nota transmisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud cu privire la sumele repartizate în 2012 pentru echilibrarea bugetelor locale arată că fondurile vor fi la doar jumătate din cele alocate în 2011. „Cu aceşti bani, probabil că vom putea funcţiona doar jumătate din acest an”, precizează edilul din Budeşti.

Nici speranţele pentru încasarea impozitelor şi taxelor locale nu sunt foarte mari. „Oamenii au venituri foarte mici, majoritatea populaţiei este în vârstă. Au bani pentru utilităţi, mâncare şi ce le mai rămâne dau pe medicamente”, menţionează Vasile Codrea. Mai nou, persoanele beneficiare de prestaţii sociale sunt obligate să-şi plătească aceste impozite, pentru a-şi primi în continuare ajutorul de la stat. Concluzia: vor rămâne fără niciun venit, pentru că, dacă n-au avut bani să trăiască de azi pe mâine, de unde să aibă bani să-şi achite obligaţiile faţă de stat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5