Prof. dr. Dorel Cosma: Pe ultimul drum

L-am condus pe Cornel Udrea pe ultimul drum. De data aceasta Cornel nu mi-a mai spus nimic nou. A plecat spre o altă lume, încercând să-i mai facă să zâmbească, acolo, și pe Manolescu și pe Dinu Săraru, ș.a. A fost o atmosferă sobră, când poate s-a întunecat și Calea Lactee, așa cum spunea preotul că se întâmplă la plecarea unui om de cultură. Ne-am reîntâlnit cu mulți dintre cei care ne văzuserăm la Ziua Radioului Cluj și la lansarea volumului „Naraton”. Acum, a cam dispărut zâmbetul.
L-am văzut pe Sorin Tănase-trist, pe Claudiu Pintican recitând cu emoție și pe câțiva dintre noi, bistrițenii, care l-am iubit pe Cornel Udrea. A fost legat de orașul nostru. Este cel care a precizat țării clasamentul cultural al Bistriței. Festivalul de umor „Mărul de Aur”, Festivalul internațional de teatru „Liviu Rebreanu”, Teatrul de proiecte „Liviu Rebreanu”, expozițiile de grafică satirică, sunt doar câteva dintre manifestările legate de numele Cornel Udrea. Era firesc să-i întâlnesc la acest moment funerar pe: Alexandru Câțcăuan, Zorin Diaconescu, Alexandru Olteanu și desigur, mulți oameni de cultură ai Clujului.
Cum nu a fost firesc să nu-i văd pe unii despre care știu că au fost mereu susținuți și promovați de Cornel Udrea. În fond și oamenii sunt ca și cuvintele care i-au fost atât de dragi scriitorului.
Doar cu câteva zile, înainte de acest 11 aprilie, scria Cornel: „Întreaga mea viață am încercat să vindec cuvintele de tristețe. În cea mai mare parte, am reușit: au plecat de la mine zâmbind, râzând, în bunăstare sufletească, cu încredere în sine,gata să slujească bine și frumos.
Cuvintele sunt puternice, mută munții, aleargă norii, în măsura în care, ademenite de conștiințe cu măselele stricate, încap în gura unor nevrednici, făcători de rău și ceață: atunci devin otrăvite, dușmănoase, potrivnice, sau mincinoase, slujind la curțile răului.
Am vindecat cuvinte: le-am găsit părăsite, alungate, bătute, murdare, le-am luat în casa sufletului, le-am pregătit odaie lină, așternuturile curate. Le-am hrănit, le-am mângâiat tâmplele arse de febră, obrajii încinși, le-am vorbit înainte de culcare, le-am spus povești, le-am ajutat să rămână.
Cuvintele pier prin nefolosință: lumea merge înainte și vorbește tot mai puțin.
Astăzi am făcut 77 de ani din cât mi-a dat Dumnezeu. Continui să merg. Să gândesc coerent și să înfloresc puțin și nu pe toate ramurile, dar e mult și așa…”
Să fii presimțit Cornel ceva și a ținut să ne lase această superbă odă cuvântului?
S-a stins din viață unul dintre cei mai mari scriitori ai României și cred că nu greșesc dacă afirm-cel mai mare scriitor umorist contemporan din România. Da, l-am condus pe ultimul drum și mă gândeam că la Cluj se gândește altfel. N-a fost „îmbulzeală”, n-au fost autorități, n-au fost televiziuni!(?) De fapt, ce să te aștepți… n-a fost un manelist sau un interlop… A fost doar un scriitor! E adevărat, cel mai mare! Dar mai contează asta?
Prof. dr. Dorel Cosma