Local

Darul este şi un semn al bucuriei. Când omul e trist, se închide în el; când e bucuros explodează. Bucuria vrea să se comunice… Biserica Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan a Spitalului...
A fost aprobat proiectul de înfiinţare a unui Centru de Informare Turistică la Sînmihaiu de Cîmpie, destinat comunelor Matei, Budeşti, Silivaş, Miceşti şi Sînmihai. După cum ne informează primarul...
Dacă Programul Naţional de Dezvoltare Rurală are beneficiari din toată ţara inclusiv Grupurile de Acţiune Locală, entităţi care reprezintă mici zone omogene de localităţi, şi pe plan local, cât de...
La Bistriţa Bârgăului ninge frumos, în acest ianuarie 2012, dar ninge şi cu noi medalii internaţionale, cucerite de fii ai satelor de la Poarta Călimanilor. O nouă perlă a skiului românesc,...
După o vacanţă bine venită şi necesară recuperării şi recreierii forţelor, echipa Heniu din Prundu Bârgăului, lidera Ligii a IV-a de fotbal, a început la 14 ianuarie, în plină iarnă, antrenamentele...
Ansamblul Folcloric „Plaiurile Bârgăului” a avut, în perioada 3-14 august 2011, un turneu în Franţa, unde frumoasele noastre tradiţii au fost bine reprezentate de colectivul coordonat de Ioana Suciu...
Tradiţiile şi obiceiurile locale sunt bine reprezentate prin folclorul bârgăuan, datorită bunei înţelegeri şi ajutorului acordat de primarul Ilie Avram şi Consiliului Local din Prundu Bârgăului, o...
Iarna a venit, ca anotimp, asemeni celor dinainte, cu zăpezi şi temperaturi scăzute, dar fără săniile de altă dată, cu schimbări de roţi moderne şi lanţuri obligatorii, la vehiculele pe care le...
În 31 ianuarie 2012 se vor împlini 30 de ani de la trecerea în veşnicie a lui Radu Petrescu, prozator de marcă, eseist şi autor de jurnale, care a activat ca profesor la Petriş şi la Prundu Bârgăului...
Eminescu era prea conştient de geniul său şi de mediocritatea contemporanilor, ca să lupte, cum se spune, pentru izbândirea operei sale literare. Mircea Eliade în Despre Eminescu şi Haşdeu Paris,...
Joi, 12 ianuarie, majoritatea membrilor Societăţii „Speranţa Reînviată” şi-au dat întâlnire pentru a demara, în anul 2012, cu aceleaşi intenţii constructive, benefice pentru comunităţile din arealul...
Se împlinesc o sută cincizeci de ani de la naşterea marelui cărturar năsăudean, Nestor Şimon, născut la Ragla, în 6 ianuarie 1862 şi a decedat la Năsăud, în aceeaşi lună ianuarie, în ziua de 19, a...
Suplimentul "Gazeta de Bârgău", găzduit în ultima zi de miercuri din fiecare lună, în cotidianul “Răsunetul”, a ajuns în anul al VIII-lea, la nr.83, atingând o “vârstă” frumoasă pentru presa de...
Redactia Gazetei de Bârgău transmite LA MULŢI ANI tuturor celor care s-au născut în luna ianuarie, cu scuzele de rigoare pentru cei omişi, pentru ca nu-i ştim pe toţi. Avem dorinţa de a fi anunţaţi...
„În primul rând doresc tuturor cetăţenilor comunei Parva, dar şi tuturor românilor, sănătate, unitate şi înţelepciune pentru a putea parcurge anul 2012 cu realizări şi succese. Doresc aceasta şi...
După o perioadă lungă de aşteptări marcate de nelinişte, de emoţii, iată că visul primarului comunei Teaca, Iustian Damian Munteanu, privind realizarea unei infrastructuri complexe pe Măsura 322...
Şedinţa Consiliului Local
Au trecut 8 zile de când bistriţenii au ieşit în stradă şi nu se opresc aici. În ciuda teoriilor conspirative care vorbesc despre manipulare politică, despre jocuri şi umbre, cred că bistriţenii...
Chiar dacă unii vor spune: a fost un protest slăbuţ, au fost doar 100 de persoane, nu are importanţă. Mă repet: nu mai contează numărul, contează că bistriţenii nu încetează să îşi strige disperarea...
- D-le primar, cum a fost anul 2011 pentru cetăţenii comunei şi pentru dumneavoastră?
Doina Sigmirean, director executiv Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială B-N: ,,Îmi cer scuze în primul rând pentru anul trecut, în ceea ce priveşte relaţia cu presa. Mi-am făcut...

Pagini

Subscribe to Local
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5