Învăţământ
Am iniţiat acest proiect cu scopul de a realiza un demers practic în vederea eliminării diferenţelor dintre sat şi oraş, facilitării accesului neîngrădit la educaţie şi promovării egalităţii şanselor... |
O manifestare, de o sensibilitate aparte, cu implicaţii în „arta scrisului” şi a documentării, a avut loc la C.N. „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, în data de 15. 11, începând cu ora 10.00, în sala... |
O foarte frumoasă activitate şi iniţiativă aparţinând preşedintelui Asociaţiei Tinerilor Liberi B-N, Ovidiu Nicolae Roşca, s-a derulat în perioada 07.11-09.22.2013, în ospitaliera staţiune Ocna... |
La I.Ş.J. B-N a avut loc, în sala de şedinţe, o întâlnire cu directorii de şcoli, la care au fost abordate probleme stringente ale sistemului de învăţământ din judeţ, în urma unor ample acţiuni... |
În fiecare an, în noiembrie sărbătorim „Martinstag”. Numele vine de la Sfântul Martin, născut în anul 316, în regiunea ocupată de romani – Sabaria – în Ungaria de astăzi. El a fost, ca şi tatăl lui,... |
Într-o zi frumoasă de toamnă, când soarele cu razele lui calde stăpânea ţinutul Văii Lechinţei şi părea că a câştigat lupta cu dinţii pătrunzători şi fioroşi ai frigului şi întunericului, după... |
Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa în colaborare cu Asociaţia Profesorilor de Istorie din România, filiala Bistriţa-Năsăud (A.P.I.R. B-N), organizează sâmbătă Concursul interjudeţean al... |
În 7 noiembrie, toate “Eco-şcolile” de pe mapamond celebreazaă“World Day of Action” (WDA). “World Day of Action” este un moment potrivit pentru ca toţi elevii să se implice în activităţi... |
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Colegiul Tehnic ,,INFOEL” Bistriţa desfăşoară proiectul “Lucru în echipa & creativitate”, proiect câştigat de un grup... |
Costumaţi în magi, prinţese, piraţi, vrăjitori, dovleci, stafii, îngeraşi sau personaje din filme, elevii de la Şcoala Gimnazială Mititei, ciclul primar, au participat la o paradă a costumelor din... |
Sub genericul „Ziua Recoltei în grădiniţa mea!”, la Grădiniţa „Raza de soare” din Bistriţa, s-a desfăşurat un program artistic care a încununat proiectul „Toamna”, fiind o sinteză a activităţilor... |
În cadrul unui proiect de promovare a limbii şi culturii franceze realizat la nivel naţional, în parteneriat cu Asociaţia ADIFLOR din Franţa şi Institutul Francez, Asociaţia profesorilor de... |
Halloween-ul, deşi este o sărbătoare de origine celtică, a fost preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală. Preşcolarii din Grupa mare B, alături de elevii din clasa a IV-a de la Colegiul... |
O activitate deosebită, cu un puternic impact asupra creativităţii elevilor de la Şcoala Generală „Avram Iancu” din Bistriţa, s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Toamnă mândră, darnică”,... |
În cadrul activităţilor extracurriculare desfăşurate la Grădiniţa „Raza de Soare” Bistriţa, preşcolarii grupelor mari A şi B, conduşi de doamnele educatoare Ureche Elena şi Runcan Elena, s-au... |
„Oraş al culturii şi al industriei” – acesta este motto-ul sub care Schweinfurt, această localitate din nordul Bavariei îşi întâmpină întotdeauna oaspeţii. Şi în acest an, între 17-25 octombrie, 12... |
În perioada 21-25 octombrie 2013, a avut loc la Ucgoz-Besni, regiunea Adiyaman din Turcia, prima mobilitate transnaţională din cadrul proiectului școlar multilateral Comenius „Our rich diversity is... |
Vineri, în sala de conferinţe a Colegiului Tehnic „Grigore Moisil” din Bistriţa a avut loc prezentarea celui mai modern simulator de sudură din lume. Organizatorii - Asociaţia Naţională de Sudură, în... |
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bistriţa-Năsăud realizează studiul anual de Orientare şcolară şi profesională a elevilor din clasele a VIII - a din judeţul nostru.
Astfel, în... |
Începând cu data de 08.10, cadrele didactice de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Bistriţa au ales să răspundă pozitiv provocării lansate de Daniela Nica, speaker, teacher şi coach certificat John... |
În perioada 8 – 15 octombrie 2013, un grup de 12 elevi de la „Städtisches Gymnasium” Herzogenrath (Germania), însoţiţi de profesorii Christian Rottmann şi Carolin Fiseni, au vizitat Colegiul Naţional... |
Pentru că suntem în plină desfăşurare a procesului de învăţământ, iar şcoala îşi urmează cursul ei firesc, Editura Corint Educational aduce cartea educaţională în şcolile din oraşul dumneavoastră.... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În organizarea Primariei Municipiului Bistrița, prin Centrului Cultural Municipal ,,GeorgeCoșbuc”,...
Comentarii
PSD Bistrița: Condamnăm vehement practicile corupte care s-au infiltrat în administrația locală
Toni -
Lun, 16:08
Motto:
„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci...
La mulți și binecuvântați ani părintelui Silviu Costin, preot paroh la Ocnița!
Cornelia Popescu București -
Vin, 17:22
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă țină sănătos , alături de familie și de enoriașii pe care...
Inginerul silvic Adriana Bartha de la Direcţia Silvică Bistrița a trecut la cele veşnice
prof. Radu Băeș -
Vin, 16:15
Dumnezeu să o ierte!
PSD Bistrița: Condamnăm vehement practicile corupte care s-au infiltrat în administrația locală
un cetatean -
Vin, 14:00
Ce vocal si moral a devenit PSD-ul de parca sunt intruchiparea moralitatii! Cine incalca legea sa...
Bistrițenii, invitați să propună modalități de amenajare a piațetei de la intersecția străzii Bistricioarei cu Piața Petru Rareș!
Toni -
Vin, 13:59
În 2012,a fost implementat proiectul de investiţii ”Regenerare urbană a centrului istoric al...
Aniversări
La ceas aniversar, îi dorim părintelui Ciprian Frățilă, preot paroh la Sebiș, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
Cea mai mare și mai importantă realizare a unei familii sunt copiii și nepoții, mai cu seamă atunci când sunt implicați în acte, acțiuni și...
La mulți ani profesorului pentru învățământ preșcolar Ana Maria Boca, director la Grădinița cu Program Prelungit Trenulețul Veseliei din Bistrița!