Un popular rapsod – Augustin Baciu

Rămas după debut pe aceeaşi coardă lirică de sorginte folclorică, Augustin Baciu evocă cu o anume duioşie iubirea conjugală în versuri, cu reflexe eminesciene, înserând aceleaşi repere: codrul, peisajul bucolic, teiul, susurul izvoarelor şi în general splendorile naturii. Are însă şi nostalgia satului natal, a toamnelor îmbelşugate cu carele pline cu bucate, cu mustul în fierbere în vechi butoaie ce amintesc de o lume rămasă în tiparele unor specifice şi romantice tradiţii româneşti. E o poezie în care ruralul predomină văzut însă într-o aureolă ce te invită la armonie, la linişte, la pace divină.

Nu lipsesc însă nici accentele satirice, unele destul de virulente, la adresa celor care au vândut frumoasa noastră ţară, care manifestă indiferenţă, adesea nemiloasă faţă de părul alb al bătrânilor a căror pensie a ajuns la limita suportabilităţii. Imprecaţia poetului e necruţătoare prin care-i condamnă la „somnul de veci”.

Aşadar, Augustin Baciu parcurge cu acest ciclu, o altă etapă a demersului său poetic, făcând eforturi să-şi perfecţioneze comunicarea lirică şi să-şi lărgească treptat aria tematică.

Ion Moise

Gând

Broboade de sudoare

Şi mintea fumegând

Toate-n a mea fiinţă

Când stau cu tine-n gând,

Stau noaptea şi nu dorm

Nu pun pleoapă pe pleoapă

Şi tu-mi apari în gând

Cu chip dulce de fată.

În podul şurii-n fân

Cu miros îngeresc

În braţe să te ţin

Cu drag să te iubesc.

O ploaie ca să vină

Ţigla să o lovească

La pieptu-mi să te ţin

În şura împărătească.

Toamnă în sat

Toamnă cu miros de rodii

Cu magnolii înflorite

Văd încet cum merg cocorii

Aştept clipe liniştite.

Cu poveşti la gura sobei

Şi cu miros de zăpadă

Serile-s de neuitat

Cu bucatele-n ogradă.

Şezători până în noapte

Murmur, multă voioşie

Fete şi feciori, laolaltă

Fain miros de cumetrie.

Vin flăcăi din alte sate

Cu cizeş şi ceteraşi

Şi-atunci să te mai ţii, frate,

Cu butoiul de vinars

Chef şi joc până la ziuă

Noapte cât ai fost de scurtă

Aş petrece încă una

Cu pălinca cea plăcută.

Toamna

Ce mândră eşti, toamnă bogată

Cu roadele tale din vii

Frumoasă eşti şi fermecată,

Cu tulburel şi mustării.

Pădurea îşi schimbă acum culoarea

Sensibilizând mai mult penelul,

Cămara-i plină de bucate,

Că Dumnezeu ne-a dat de toate.

Căruţele sună de zor

Pe uliţa plină de lume

Ies chiote şi strigăt de cocoare

Şi-atâta îmbelşugări ne doare.

Când totul se gată, ne strângem la un sas

Că are crama mai mare

Mulţumiţi şi sătui, cu gând uşurat

Sorbind cu nesaţ din pahare

Să vină şi iarna c-om aştepta

Zurgălăi la sănii în noapte

Cu gerul nebun şi gândul străbun

Ceaunul se umple cu lapte.

Dor la apă

De trei ori pe săptămână

Îmi duc dorul să-l adăp

În pădure-ntr-o poiană

Sta chircit cu frica-n piept.

Şi aştept să vină zână

În a ei splendoare pură

Curcubeul se arată

Gândurile îmi flutură

Fiori plăcuţi, gând tineresc

Întrevăd la revedere

Visez doar cum o sărut

Şi mângâi corp de muiere

Şi din negura pădurii

Ea apare fastuos

Eu rămân perplex o clipă

Şi îmi pun genunchiul jos

S-o primesc cum se cuvine

Ca pe-o zână din poveşti

Şi pe braţe s-o port toată

Poiană ce mândră eşti

Să ne contopim o clipă

Sub cortegiul dragostei

Şi să stăm privind la lună

Inspirând miros de tei.

Recunoştinţă

Moto: Distinsului şi onorabilului domn Ion Moise, cu plecăciune şi admiraţie – Augustin Baciu

Cu părul alb şi chip smerit

Cu vorbe spuse cu gând bun

Nu crezi că poate antrena

Atâta lume cu tumult.

Legat de limba românească

Şi de al leagănului dor

Nu poate să se stăpânească

Iubeşte-ntruna acest popor

Şi subjugat de-al lui condei

Cu dragoste de ţară

Nu-i iartă pe aceşti mişei

Şi corbii ce-o-nconjoară.

Răsuflă aerul din el

Ca să ne contopim

Şi-n clipe grele şi de jar

Noi toţi să ne unim.

Aleasă limbă românească

Fără accente americane

O poţi găsi la acest român

Modest, om bun ca o fereastră.

Lumină din el asfinţit

Vorbe dulci în prag de seară

Crâmpei din viaţa ce-a trăit

Şi flori frumoase… primăvară.

Dor de ţară

Moto: Lui Alex din Anglia

Sufletul mi-e-ntunecat

Şi inima îmi plânge

Rănile sunt deschise

Şi n-are ci-n le unge,

Dracii sunt peste mine

Duşmanii mă-nconjoară

Să nu am eu un rost

În mândra-mi ţărişoară

Listez trecutul negru

Şi cu toate a lui

Îmi iau straiţa în botă

Şi mă duc hai-hui

Cu monogramă-n frunte

Să ştie că-s de-a lor

Mă duc în lumea largă

Şi cât aş vrea să zbor

Neiertătoare gânduri

Să-ţi laşi ţara bogată

Să mergi în lumea largă

Să nu cunoşti o iotă?

Mai bine stau aici

Ca să-mi mănânc rahatul

Că poate s-o mai schimba

Vreun senator cu altul.

Sărac de tine ţară

Ce-ai fost şi ce-ai ajuns

Sau poate-i vreun blestem

Mai jos sau mai în sus.

Cu buletin cu stele

Ce spun „europene”

Românul a ajuns

Gârbov şi fără pene

Unde ne e imnul

Unde e tricolorul

Unde e Iancu nostru

Să unească iar poporul?

Nu mai e demnitate

Nimic nu mai e

Dar asta noi am vrut

Ca să fim în „UE”

Lăsaţi-ne acasă

La coada vacii noastre

Aicea să trăim

Cu dragostea în coaste

Cu dragostea de glie

Şi de-al nost popor

Cântând imnul străbun

Mândri de tricolor

Biserică străbună

Strânge-ne în jurul tău

Cu drag şi cu credinţă

Vom izbuti mereu

Mai fost-au vremuri grele

Nelinişte şi jale

Cu crez în Dumnezeu

Noi nu mergem la vale.

Stăm aici ca stejarii

Ca brazii seculari

Pe-un pământ cu toţii

Să-l sărutăm cu drag.

Răsună cântec dulce

Din deal de la fântână

Cu lăutari pe prispă

Cu joc şi voie bună.

Pământul să respire

Cu mândri fecioraşi

Cu fete de la ţară

Feţi mândri şi neaoşi

Asta e ţara mea

Pământul românesc

Cu oile pe deal

Cu satul strămoşesc

Cu brânză fără euri

Şi pita albă, mare

Cu strugurii în buţi

Şi ţuica la căldare

Mă rup de tine lume

Şi fug în ţara mea

Să stau acolo-n coastă

Şi mama şi tata

Şi acolo de sărbători

Vom sta cu toţi acasă

Cu dragostea din noi

Şi ce-o mai fi pe masă.

Şi-n noaptea de înviere

Când clopotele bat

Ciocnim toţi un pahar

„Hristos a înviat”

Împlinire

Moto: Pentru nepoţii mei dragi: David şi Filip

Vă iubesc - Gutilică

Aş vrea ca să pot compune

Din solfegii cântec dulce

Pentru-a mei nepoţi frumoşi

Să-mi zugrăvesc în minte.

Să-i văd ziua cum se joacă

Cu ochi dulci de drăcuşor

Şi nimic să nu le scape

Merg pe toboganul lor.

Zi cu soare şi nisip

Să-i văd cum se joacă-n apă

Zbenguind şi chicotind

Urlă ziulica toată

La un semnal când toamna vine

Supţi de apa istovitoare

Atunci trebuie să te ţii

Cu vreo 10 servitoare

Săturaţi şi mulţumiţi

Pregătiţi pentru culcare

O poveste le mai spui

Şi deja dorm în picioare

Binefacere şi vise

Cu prinţese şi iepuraşi

Somn de înger, somn de leagăn,

Împliniri, iubiri şi drag.

Chip de înger

Moto: Nepoţilor mei iubiţi: Filip şi David

Vă iubesc – Gutilică

Iubitul meu

Nepotul meu

Lumină de la Dumnezeu

Tu fruntea-mi descreţeşti

Când sunt căzut

Şi nu mai pot

Tu vii cu zâmbet îngeresc

Şi viaţa mi-o redau

Când nu pot ca să mai respir

Şi inima abia îmi bate

Mai vreau o clipă să trăiesc

Să te mai văd nepoate.

Cu zâmbetul tău ştrengăresc

Aduci căldură-n lume

Cu jocul tău nevinovat

Pace şi gânduri bune.

O clipă să mai stau cu tine

Cuprindă-mă fiorii

Şi-n jocul deşucheat de stele

Să văd cum merg cocorii.

Pioşenie

Moto: Părintelui meu duhovnic – Pop Lucian, cu mult respect

Augustin Baciu

Părinte ce-ai harul divin

Şi sufletul drag şi duios

Ce-l dai enoriaşilor c-o picătură de vin

Cu prescură şi un gând pios

Cuvântul răspicat şi voce de altar

Fac lumea abia să respire

Ne strângem cu toţi în inimi cu drag

La o liturghie de-aleasă simţire

Cuvânt de-ncheiere cu pilde şi jar

Cuvânt pentru sufletul amar

Noian de exemple din părinţi seculari

Ne-ntoarcem într-una spre al nostru altar

Furaţi de ea lume şi răul din ea

Uită însă mai trecem pe acasă (biserică)

În clipe de greu şi sătui tot mai tare

Genunchiul se-ndoaie „Părinte mă lasă”.

Din dragul ce-l ai şi iubirea din el

Dă-mi sevă şi poftă de viaţă

Din sufletul mare, dăruit cu un ţel

Un sens în a mea viaţă.

Nu-s vrednic şi n-am credinţă în mine

Dar vreau să trăiesc mereu tot cu tine

Părinte cu har, părinte ceresc

Tânjesc după lume şi vreau s-o iubesc.

Las răul din mine şi toate din el

Mă las dus de gânduri, sunt rău şi mişel

Strâng totul la un loc, şi rele şi bune

Trăiesc şi iubesc în rest e doar lume.

Biserică sfântă cu tot ce-ai mai bun

Primeşte-ne pe toţi, mai răi, mai nebuni

Prin preoţii tăi, slujitori la altar

Dai lumii putere, un sens şi un dar

O cină aleasă, un pahar de vin învechit

Fac sufletul amar să creadă că-i mai bun

O rugăciune cu a ei binecuvântare

Fac sufletul pribeag să simtă că-i mai tare

Îţi mulţumesc părinte de grija ce îmi porţi

Şi-aş vrea pe viitor să-ţi cânt un vers în cor

Un vers de mulţumire şi aleasă preţuire

Un vers dintr-un poem cu drag şi cu iubire.

Pensionar

Trecător prin astă viaţă

Cotizant la toate cele

Stai umil să vină data

Să-ţi iei pensia de fele.

Ai muncit o viaţă întreagă

Şi-ai crezut că poţi mai mult

Vezi acum ce crudă-i soarta

Eşti pitic, schilod, ciufut.

Ai crezut o viaţă-n muncă

Şi-n binefacerile ei

Şi iată ai ajuns acum

Nu eşti dorit de derbedei

Eşti necăjit, nu-ţi cade bine

De soartă ne luăm mai mult

dar nu vrem să băgăm în seamă

Că e corupt sistemul, îi dus

Şi stai ca o marionetă

Aşteptând o indexare

Peste noapte ca să vină

O pensie ceva mai mare.

Ca să îţi poţi duce traiul

De la o pensie la alta

Ce de nu, nu ai ce face

Şi dai telefon la fata,

Să-ţi trimită nişte bani

Să ai de medicamente

De mâncare nu vorbim

Doar de Crăciun mănânci peşte.

Şi-uite aşa după o viaţă

Petrecută doar muncind

Stai acum în rând la „Second”

Să îţi iei haină şi brâu

În vitrină te mai uiţi

Şi vezi că sunt de toate

Cu ochii le pătrunzi

Cu gândurile toate

Doar gânduri au rămas

Păcat că nu-s frumoase

Omule ce-i păcat

O lespede cu fapte

Trăieşti la bătrâneţe

Clipe urâte, frate

Dar domnii ce ne conduc

Oare pot dormi la noapte?

Dă Doamne ca să doarmă

Undeva-ntr-un fund de beci,

Să-i veghezi, să aibă parte

Cu toţi somnul cel de veci!