Suntem mândri cu anii tinereţii noastre

Năsăudenii Valeria şi Romulus Berceni au predat recent spre cititori volumul intitulat :” Suntem mândri cu anii tinereţii noastre”. Cartea este bine documentată şi aduce în prim-plan realităţi din copilăria şi tinereţea lor, realităţi ce nu trebuie uitate, deoarece constituie o perioadă istorică din viaţa ţării. Autorii vin cu informaţii documentare din toate domeniile: industrie, agricultură, învăţământ, sănătate şi administraţie din perioada tinereţii lor, perioadă mult hulită de cei care s-au cocoţat pe vârful piramidei, dându-se drept revoluţionari care spre a-şi păstra conturile şi averile dubios dobândite atacă toţi ani tinereţii lor.
În carte predomină informaţiile istorice, realizările pe toate palierele cât şi distrugerile provocate de gânditorii politici moderni care au pus pe butuci aproximativ 1320 de societăţi economice de stat, mari unităţi republicane construite cu efortul generaţiilor de atunci, a vârstei a 3-a de azi, cu mari sacrificii, spre a crea locuri de muncă în fiecare zonă. Autorii iau ca exemplu judeţul nostru, pornind de la aproape la îndepărtat, de la cunoscut la necunoscut, că doar sunt dascăli de meserie.
Din paginile cărţii desprindem tot ce s-a construit în ţară şi în judeţul nostru, unităţi economice de talie naţională cu mari posibilităţi în domeniul exportulu. În anul tinereţii lor, Năsăudul a devenit oraşul chimiei şi a ţesăturilor extralate, care au dat de lucru la mii de tineri din ţinutul Năsăudului. În aceeaşi situaţie era şi Becleanul, cât şi Sîngeorzul. Astfel de realizări s-au simţit în toate oraşele ţării, aşa că tinerii de azi, să ştie că tot ce s-a făcut pe acele vremuri a fost pentru bunăstarea naţiei române. Ce s-a ales din toate acestea? Praf şi pulbere, mormane de fiare vechi şi de betoane, ruine ca dupa război.
Au apărut peste noapte investitori străini şi români care au cumpărat la preţuri derizorii munca noastră şi nimeni nu răspunde pentru aceste crime economice, falimente dirijate. Toţi tac şi statul şi justiţia, şi ne legăm de nişte lucruri minore că o femeie din mediul sătesc a servit pe cineva din produsele ei agricole, din propria gospodărie, un gest uman a omului de la sat care te serveşte din plăcere, te invită la masă că doar aşa-i românul, ospitalier. Doar nu cumva dorim să blocăm umanismul din noi?
Autorii, aşa cum precizează în prefaţă dr. col. Vasile Tutula, temeinic documentaţi, sunt mâhniţi şi exasperaţi de modul cum a fost şi este jefuită avuţia naţională, aducând dovezi convingătoare şi argumente privind România de ieri şi de azi. Cartea de faţă, scrisă de cei doi năsăudeni, tratează povestioarele avute cu nepoţii lor, cărora le explică tot ce s-a realizat pe vremea tinereţii lor: oraşe întregi, mii de cartiere noi, blocuri de locuinţe cu chirii modice, şosele şi căi ferate. După 1989, niciun metru de cale ferată nu s-a extins, ci doar blocate şi devastate, ca de exemplu linia ferată Ilva Mică- Rodna, prin care s-a rupt legătura cu această zonă a judeţului. Poate că au de gând să distrugă şi calea ferată Salva-Vişeu, considerând-o comunistă, ca de altfel şi canalul Dunăre-Marea Neagră, Transfăgărăşanul sau Casa Poporului. Azi ne mulţumim cu salarii şi pensii umilitoare, dar şi cu salarii şi pensii nesimţite, umilitoare pentru poporul roman şi pupăză peste colac, au şi fel de fel de societăţi cu dorinţă de profit.
Satele sunt îmbătrânite, multe şcoli s-au desfiinţat , chiar şi în oraşul Năsăud, cartierele au rămas fără şcoli, iar copiii mici sunt duşi cu maşinile private la şcoală, nu se ţine cont de faptul ca nu toti parinţii dispun de maşini iar transportul public este desfiinţat. Autorii spun că în anii tinereţii lor, pentru şcolarizarea tuturor copiilor s-au înfiinţat internate şcolare, ca de exemplu în Gersa 2, Rebra, Parva, Telciu, Zagra, Târlişua, Ilva Mică, Rodna, etc.
Gospodarii nu au unde să îşi vândă produsele, lâna nu o mai cumpără nimeni, laptele se plăteşte slab iar agricultorii sunt nevoiţi să-şi vândă oile şi vacile. Zootehnia românească este printre codaşele Europei. În perioada 2007-2009, efectivele s-au redus la 2,51 milioane capete la bovine şi respectiv 5,79 milioane la porcine, iar 70% din necesarul de carne de porc, astăzi se importă. Suntem ţara europeană cu cel mai mare risc de foamete, ne aflăm pe locul 12 din 180 de state în topul vulnerabilităţii la creşterea preţului la alimente, aşa cum arată un studiu relizat de banca japoneză NOMURA. Pădurile se taie cu nemiluita şi nimeni nu mai plantează. Pe vremea tinereţii lor, spun autorii, funcţionau în România peste 200 de tabere şcolare, cu o capacitate totală de 45.000 de locuri pe serie. La ora actuală, unele sunt în paragină, altele au dispărut, din cauză că au fost retrocedate foştilor proprietari. Cele care mai există sunt privatizate, deci cu plată. Merge cine are bani. Regretăm după tabăra şcolară de la Bucşoaia, de la Năvodari, unde copiii mergeau cu preţ redus sau gratuit. De exemplu, în 1960, veneau la Bucşoaia câte 1400 pe serie, iar la Năvodari 5000 de copii pe serie.
Tot ce s-a făcut în perioada 1945-2014, bune şi mai puţin bune, nu pot fi ignorate la nesfârşit. Azi au apărut elemente noi: lăcomia, furtul, corupţia, evaziunea, hoţia şi mulţi au scăpat de sub lupa organelor competente. Autorii nu sunt nostalgici, scriu şi respectă adevărul, scot în faţă tot ce a fost bun şi util în anii tinereţii lor, dar nu sunt împăcaţi cu abuzurile de tot felul, cu lipsa de libertate pe criterii politice sau etnice, precizând că totul este posibil, totul este perfectibil, dar este nevoie de colaborare între oameni, de respect reciproc şi de înţelepciune, şi să nu ocolim adevărul istoric. În această carte autorii aduc argumente şi fapte de ei trăite şi simţite, fără nicio tendinţă de politizare, combătând invidia şi răutatea dintre oameni prin interese partinice.
Felicităm autorii cărţii pentru abordarea unei teme atât de vaste, şi totodată atât de dificile, care să oglindească adevărul istoric, temă pe care mulţi o ocolesc, şi orice observaţie făcută cu bună intenţie, spun autorii, le prinde bine şi o adoptă cu drag. Nu sunt fixişti, ba din contră, sunt împotriva fixismului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5