Bătălie pentru o idee sportivă

În urma invitaţiei făcute încă din vară, la mine în foişor, la o cafea, de către scriitorul sportiv Dumitru Popiţan, invitaţie reînnoită la 1 Decembrie, la Năsăud, am participat cu soţia şi omul de aleasă cultură năsăudean, Valer Petrehuş, la o adevărată sărbătoare a cărţii de la Bistriţa, din 11 decembrie 2009.

Aici, s-a lansat o carte ca un şpalier estetic, cu mesaje ample asupra succeselor înregistrate de dascălii de sport.

Autorii, Dumitru Popiţan şi Leonida Ştefănescu, respectiv profesorul şi elevul şi, mai târziu, inspectorul şi profesorul, au un secret al marilor performanţe sportive. Cartea este munca rodnică a celor doi piloni ai sportului, coborâtori de pe Valea Someşului, de la Vărarea şi Poiana Ilvei, oameni cu calităţi moral volitive deosebite, cu un larg spirit de sacrificiu conştient.

„Elogii faptelor sportive”, este o carte a realităţii, este o armonie, o sudură sufletească, cu o concepţie unică. Este o bătălie pentru o idee şi pentru o victorie colectivă.

Personajele cărţii sunt profesorii de sport de ieri şi de azi, fideli vieţii sportive, indiferent de timp şi de rezultatele uneori neconcludente.

În paginile cărţii sunt locuri distincte pentru profesori, profesori-antrenori, elevi, elevi-jucători, cât şi asistenţii sportivi care fac un front comun, creând un climat propice realizării unor performanţe.

Domnii Dumitru şi Leonida au aceeaşi idee, care nu poate fi divizată, adică afirmarea valenţelor sportive şi respectarea valorilor, demonstrând că dacă este interes, în fiecare şcoală se pot afirma diferite ramuri de sport şcolar, dar care impune ca pregătirea fizică să fie dublată de pregătirea profesională din generaţie în generaţie.

Iată doi dascăli de sport, învingători în careul magic al cărţii, dând dovadă de tenacitate şi curaj, iar cartea este o operă, conştiinţă, un mod al succesului în sport şi în cazul d-lui Popiţan, sportul este îmbinat cu poezia exprimată în cele 20 de cărţi predate publicului cititor. Autorii performeri ştiu să lupte cu tenacitate, cu energie intelectuală şi morală, cu efort şi renunţări, au dat ceva contemporanilor fără să le ceară nimic în schimb, doar satisfacţiile spirituale care pentru dânşii sunt mult mai puternice şi mai durabile decât cele materiale.

Cartea celor doi profesori sportivi este, totodată, şi o replică dată celor care afirmă că profesorul de sport, neavând de corectat teze, să-i fie salarul diminuat. Ei nu vor să înţeleagă că orice competiţie este mai mult decât o teză, necesitând ore de muncă în plus faţă de cele din orar.

Profesorul de sport, speră, este un luptător permanent pentru a deveni un performer, un om cu responsabilitate socială deosebită.

Cartea este o reuşită în favoarea şcolii, în favoarea sportului şcolar, este un mijloc de evaluare al slujitorilor sportului, iar autorii au săpat adânc, până la izvorul de încredere, de nădejde şi bucurie spirituală.

Iată doi dascăli curaţi ca argintul, care pun pasiune în ceea ce fac, aşa cum au făcut de fapt o viaţă.

Autorii, când se referă la persoana lor, vorbesc la plural, dând valoare tuturor colegilor de breaslă cu preocupări multiple, pe bază de voluntariat, problemă care în şcolile americane este ca un obiect de studiu, fiind o prevedere în legea învăţământului, obligativitatea elevilor de a presta un anumit număr de ore în folosul comunităţii.

Cartea este străjuită de doi titani ai şcolii, prin cuvântul elogios de început şi final, dascăli care-şi dau singuri de lucru, cum sunt: Leon Hogiu şi Sever Ursa, convinşi că oamenii au multe pasiuni, dar numai cele profunde, adevărate, te pot conduce la reuşită. Lor li se potriveşte, de minune, cele spuse de Einstein: „Doar o viaţă trăită pentru alţii este o viaţă care merită a fi trăită”.

Felicitări domnilor autori, aţi înălţat steagul pe catarg, aţi proiectat imaginea specifică luptătorilor prin curaj, încredere, stăpânire de sine, atitudine demnă, corectă şi loială, atribute necesare reuşitei sportive şi în viaţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5