Noi apariţii:

Cetăţeni de onoare ai oraşului Năsăud

A devenit o obişnuinţă ca, de „Zilele Năsăudului”, din iniţiativa edilului şef al oraşului, ing. Dumitru Mureşan, să fie editată câte o carte despre personalităţile oraşului, numit pe drept „Oraşul Academicienilor”, după numărul mare de academicieni pe care i-a dat ţării şi naţiunii, oameni care şi-au început formarea intelectuală la Gimnaziul Românesc Greco-Catolic (1863), actualmente Colegiul Naţional „George Coşbuc”, o adevărată Alma Mater.

Profesorul Ioan Lăpuşeanu, co-autor la „Cetăţeni de Onoare ai oraşului Năsăud”, editată la Karuna Bistriţa (2009), prin „În loc de prefaţă”, informează cititorii despre Năsăudul anilor 1762 (şi după) an în care s-a înfiinţat aici Regimentul II de graniţă, eveniment ce a dus la înfiinţarea primelor şcoli spre care se îndreptau tineri din întreaga ţară, nu numai din Ţara Năsăudului, ducând renumele acestuia „în lungul şi în latul ţării. Este motivul prin care năsăudenii îi consideră pe foştii elevi, indiferent de locul de unde provin şi unde îşi desfăşoară activitatea, de-ai lor şi pe mulţi i-au încununat cu titlul de Cetăţean de Onoare ai Cetăţii culturii şi învăţământului de pe Someş”.

Primii Cetăţeni de Onoare, paradoxal, au fost două personalităţi care n-au studiat la Năsăud, dar care au ajutat sinistraţii de aici loviţi de vitregiile naturii, mai exact de potopul provocat de o rupere de nori în vara anului 1922 când au fost „şterse de pe faţa pământului 27 de case, 55 de edificii economice, nimicind 22 vieţi omeneşti, rănind alte 24…, ruinând aproape 72 de casei şi 35 edificii economice, distrugând întreaga recoltă din anul acesta, a celor mai mulţi economici de aici…”. Este vorba despre I.I. C. Brătianu, prim-ministru şi generalul Traian Moşoiu, ministrul comunicaţiilor din anii respectivi. În documentele consultate, nu s-a găsit data când li s-a acordat acest titlu.

Aşa cum spun autorii, în legislatura 1996-2000, s-a reluat ideea acordării titlului de Cetăţean de onoare în Consiliul Local, dar din cauza unor neînţelegeri, acest fapt nu s-a produs. Abia după ce a fost ales primar ing. Dumitru Mureşan, în legislatura 2000-2004, au fost acordate primele titluri unor personalităţi cu care oraşul se mândreşte, numărul acestora ajungând acum la patruzeci.

Documentaţiile pentru acordarea diplomelor, după aprobarea prin hotărâri de Consiliu Local, au fost publicate în „Curierul Năsăudean”, urmând a continua cu date despre cele mai recente personalităţi care au primit acest înalt titlu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5