”Rost” cu rost

Asta e: Ce rost are revista de cultură creştină şi politică ”Rost”? Ce rost are că apare în România, SUA şi Canada?

Răspunsul la întrebările acestea se va închega pe măsură ce-mi alcătuiesc textul.

Recent, a apărut nr. 3/martie 2010 al acestui mensual, fondat în 2002, publicaţie naţională editată de Asociaţia ROST.

Cum pe copertă e tipărit chipul lui Silviu Dragomir – ”un mare istoric şi un făuritor de istorie” - se înţelege cui îi este dedicat numărul 3/a.c. Ceea ce nu înseamnă că cele 102 pagini sunt acoperite doar cu articole, eseuri referitoare la el.

De pildă, nu mai departe decât editorialul ”Nu vrea, nu poate sau nu ştie?” – semnat de Claudiu Târziu, directorul revistei. Articolul începe aşa:

”În primele sale luni de guvernare, noul Cabinet Boc a luat o serie de decizii care te fac să te întrebi: nu vrea, nu poate sau nu ştie? Oricum ar fi, trebuie să-şi revină sau să plece. Interesul naţional e ignorat deopotrivă în chestiuni economice şi în cele care ţin de identitatea naţională şi de unitatea statului.”

Cred că din titlu retoric al editorialistului conjuncţia ”sau” ar trebui înlocuită cu alta – ”şi”. Boc, de revenit, nu-şi poate reveni, iar de plecat, asta i se va întâmpla când va hotărî ”tătucul cârmaci” de la Cotroceni. De altfel, articolul se încheie astfel: ”Iar preşedintele Traian Băsescu girează catastrofa prin tăcere.”

Mai departe: redacţia nu iartă atitudinea ignobilă a celui pe care, totuşi, îl numeşte ”domn”: H.R.Patapievici, numit abuziv de către locatarul de la Cotroceni la şefia Institutului Cultural Român. Acesta îl declara pe Eminescu ”poet de debara”. Viorel Patrichi observa în amplul său studiu astfel: ”Ca liber cugetător poţi să calci cu bocancii şi pe covoare de Buhara, şi pe sentimentele unui popor”; (…) dar dacă vrei să reprezinţi ţara respectivă printr-o asemenea atitudine repulsivă, atunci devii incompatibil cu o funcţie publică.” (Fie vorba între noi, această concluzie îmi pare naivă, fiindcă, în anii de tristă existenţă de acum, tocmai de astfel de ”calităţi” e nevoie, pentru a deveni funcţionar public de decizie majoră).

Ei bine, de ce un număr considerabil de pagini este dedicat lui Silviu Dragomir? Merită a fi parcurse textele privitoare la biografia sa şi la operele din domeniul istoriei, elaborate de el, cât şi eseuri de genul ”Ipostaze ale ţăranului transilvănean la Silviu Dragomir”, ”Uniaţia, în cercetările lui Silviu Dragomir” sau ”Silviu Dragomir – întâlniri ideale.”

Dintr-un reflex, datorat anilor de festivism populist, prima mea reacţie ar părea justificată: Ce ”ani rotunzi” se împlinesc, pentru ca Silviu Dragomir să fie aniversat sau comemorat în 2010? Căci a venit pe lume în 1888 (deci, nu e o ”sumă rotundă”, raportată la 2010), s-a săvârşit din viaţă în 1962 (admirabilă fibră, dacă a supravieţuit închisorilor comuniste şi tracasărilor de după ieşirea din detenţie!), aşadar, acum 48 de ani.

Consider că revista bine a făcut. De ce să scoţi în atenţia prezentului destinul unei personalităţi a culturii româneşti doar la aniversări sau comemorări? Ele trebuie să reverbereze oricând şi oriunde, indiferent de data naşterii ori a morţii. Căci ele – aceste nume de valoare - trebuie să fie puncte arhimedice pentru conduita morală, civică, culturală a prezentului. Iată, Silviu Dragomir (în opinia lui Sorin Șipoş):

”Viaţa istoricului reprezintă, în egală măsură, un model de demnitate, generozitate, cinste şi patriotism. A fost înţelegător şi tolerant, cunoscând firea umană, dar în momentele de cumpănă ale naţiunii, în problemele ei grave, Silviu Dragomir s-a dovedit a fi de neclintit.” (Apropo de clujeanul Boc: Ce ştie despre clujeanul Silviu Dragomir?)

Sau, potrivit preotului Ion Alexandru Mizgan:

”A fost un dascăl de excepţie, un teolog şi un istoric vrednic de admirat pentru seriozitatea, onestitatea şi acrivia ştiinţifică de care a dat dovadă în cercetarea istorică.”

Am o obiecţie privind utilizarea, în astfel de texte, a verbului ”a fi”. De ce ”a fost”? Mai potrivit este acel ”a fi” al eternităţii: ”este”. Căci prin ”este” aşezăm marile personalităţi alături de noi, le ducem cu noi, din generaţie în generaţie, într-un prezent continuu.

N-am intenţionat să fac o recenzie a acestei reviste, dar trebuie să semnalez şi alt grupaj de articole, de înaltă probitate ştiinţifică, dedicate controversatului şi hăituitului în posteritate Nae Ionescu.

Prin urmare: revista ”Rost” îşi are rostul?