Preot Alin Cîndea: Post, cu rost și fără rost

Am trecut de jumătatea Postului Mare, timp de penitență și convertire pentru unii, perioadă de concurs pentru alții. Și am să mă explic.

Adesea auzim expresii de genul: „Eu mănânc de post!”, „Mi-a ajutat Dumnezeu să postesc tot postul!” sau „Am postit tot postul!” E foarte bine, dar de ce s-o spui? De ce să-L transformi pe Dumnezeu în mijloc, când El ar trebui să fie scopul postirii tale? De ce să rezumi această perioadă destinată convertirii doar la abstinența de la anumite mâncăruri? Postul e mult mai mult de atât; cu siguranță nu-i nici concurs și nici o periadă de demonstrație.

Acest timp este rezervat pentru pregătirea Sărbătorii Învierii Domnului. Perioadă care din secolul al IV-lea a început să fie considerată un timp de penitență și reînnoire pentru întreaga Biserică. E un timp de reculegere colectivă de patruzeci de zile în care Biserica propune credincioșilor să se pregătească pentru celebrarea Sărbătorilor Pascale, prin purificarea inimii, practica perfectă a vieții de credință și o atitudine de pocăință. Pocăinţă care poate avea expresii foarte variate: „Scriptura şi Părinţii Bisericii insistă, mai ales, asupra a trei forme: postul, rugăciunea, pomana, care exprimă convertirea în raport cu sine, în raport cu Dumnezeu şi în raport cu ceilalţi.” (CBC 1434)

Cu alte cuvinte, Postul Mare este un timp de convertire care se realizează în viaţa de zi cu zi prin gesturi de împăcare, prin lecturarea și meditarea Sfintelor Scripturi, prin fapte bune, prin grija faţă de săraci, prin momente de rugăciune, prin exercitarea şi apărarea dreptăţii, prin mărturisirea greșelilor, prin îndreptarea frăţească, prin revizuirea vieţii, prin abstinență. Deci nu putem reduce postirea noastră doar la a mânca sau a nu mânca. Postul Mare e mult mai mult: este un drum de întoarcere spre Casa Tatălui, spre comuniunea cu El și cu frații noștri, prin Isus Cristos Mântuitorul nostru.

Să nu lăsăm așadar să treacă fără rost acest timp prielnic! Să nu rezumăm postirea noastră la niște aspecte secundare, vizibile și de paradă. Să nu fim ca acei oameni despre care vorbește profetul Isaia: „Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte?” Pentru că s-ar putea să primim și noi același răspuns ca și ei: „Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.” (Isaia 58, 3-8)

„Să-i cerem așadar lui Dumnezeu - spune Papa Francisc - să ne ajute ca să punem în practică un parcurs de adevărată convertire. Să lepădăm egoismul, privirea țintuită înspre noi înșine și să ne îndreptăm spre Paștele lui Isus; să devenim aproapele fraților și surorilor în dificultate, împărțind cu ei bunurile noastre spirituale și materiale. În acest fel, primind în concretețea vieții noastre victoria lui Cristos asupra păcatului și a morții, vom atrage și asupra creației forța sa transformatoare.”

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]