PNL: Este inacceptabil că autorităţile tac, intervenţia militară în Libia este perfect justificată

PNL consideră că intervenţia militară din Libia este ,,perfect justificată” ţinând cont de ,,masacrul” forţelor lui Gaddafi şi critică totodată tăcerea autorităţilor române pe acest subiect şi lipsa unei poziţii oficiale faţă de situaţia din această ţară.

“Partidul Naţional Liberal salută adoptarea Rezoluţiei 1973 privind Libia a Consiliului de Securitate al ONU. Intervenţia militară este perfect justificată, ţinând cont de masacrul pe care forţele colonelului libian Muammar Gaddafi îl produc în rândul populaţiei civile. Partidul Naţional Liberal consideră inacceptabil faptul că, într-o situaţie atât de gravă, autorităţile române păstrează tăcerea şi nu au o poziţie oficială, aşa cum presupune statutul de ţară membră NATO şi UE”, se arată într-un comunicat al PNL.

Liberalii solicită Preşedinţiei, Guvernului, Ministerului de Externe, precum şi Ministerului Apărării Naţionale să aibă o poziţie oficială fermă ,,care să reflecte gradul de solidaritate pe care ţara noastră îl declară faţă de populaţia civilă din Libia”.

Totodată, consideră PNL, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării ar trebui să se întrunească de urgenţă pentru a adopta o poziţie în ceea ce priveşte ostilităţile declanşate în Libia.

Parisul a iniţiat sâmbătă intervenţia militară împotriva forţelor lui Muammar Gaddafi, avioanele franceze distrugând tancuri şi vehicule blindate libiene, fiind secondate apoi de peste 110 rachete de croazieră trase de pe mare de navele americane şi britanice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5