Candidaţii ARD BN, în frunte cu Ioan Oltean, şi-au depus candidaturile pentru alegerile parlamentare

Oltean: Va fi o bătălie fără precedent şi noi suntem pregătiţi pentru această bătălie.

Alianţa România Dreaptă este prima formaţiune politică din judeţul Bistriţa-Năsăud care şi-a depus candidaturile pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Toţi cei şase candidaţi sunt reprezentanţi ai PDL.
Conform procedurilor legale, judecătorii Biroului Electoral Judeţean le-au verificat dosarele, preşedintele BEJ, judecătorul Ioan Părăuan, precizându-i liderului judeţean PDL Ioan Oltean că doar luni, 29 octombrie, le vor fi înregistrate candidaturile la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, ţinând cont că urmează ,,o perioadă de sărbătoare”.

Judecătorul Ioan Părăuan a mai condus BEJ şi la alegerile parlamentare din 2004 şi la europarlamentarele din 2009, iar în 2008 a fost locţiitorul preşedintelui BEJ la alegerile parlamentare.

Cei trei judecători desemnaţi prin tragere la sorţi membri ai Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 6 Bistriţa-Năsăud pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 9 decembrie sunt Ioan Părăuan, Alexandru Petrişor şi Reghina Berari.

Oltean a glumit cu cei trei judecători din BEJ, întrebând-o pe doamna Reghina Berari, dacă domnia sa nu a fost preşedinte şi la alegerile locale.
,,Nu ştiu cum se face, doar trei bilete sunt trase la sorţi”, a spus glumind Oltean.

Toată procedura s-a încheiat pe un fundal muzical asigurat de unul dintre muncitorii care lucra de zor la faţada Prefecturii, acolo unde are sediul şi BEJ.
,,Supărat, supărat sunt doamne, supărat/ Mulţi din prietenii în care am crezut/ Repede şi ieftin m-au vândut”, cânta de zor muncitorul.

Jurnalist: Care este ţinta politică la aceste alegeri, ţinând cont de realităţile politice pe care le trăim?

Ioan Oltean: Pe ceea ce noi simţim şi trăim realmente, credem că trebuie să ne menţinem standardul obţinut în 2008, doi deputaţi şi un senator. este targetul pe care noi credem că îl putem obţine şi ne vom bate pentru acest target.

Jurnalist: Va închide sau nu Oltean Colegiul 3: Toate calculele politice, inclusiv ale adversarilor, pornesc de la acest fundament. Veţi închide sau nu Colegiul 3?

Ioan Oltean: E greu de închis un colegiu. Închiderea unui colegiu asigură în mod cert un al doilea mandat. În ziua de astăzi, calculele acestea sunt greu de făcut şi de anticipat. Ceea ce noi ne propunem e să obţinem cât mai multe voturi în cele patru colegii de deputaţi şi cele două de senatori. Vom vedea ceea ce va ieşi, dar va fi o bătălie fără precedent şi noi suntem pregătiţi pentru această bătălie.

Jurnalist: E ultima campanie pentru dumneavoastră. Va fi şi cea mai grea?

Ioan Oltean: E cea mai grea campanie, deoarece avem două mari neajunsuri: suntem relativi apropiaţi de plecarea de la guvernare şi efectele guvernării sunt încă proaspete în mintea oamenilor şi în al doi rând, candidaţii care sunt acum şi forţa politică a USL, este una de care nu poţi să nu ţii cont şi să o ignori.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5