O nouă filă de poveste, scrisă la Domneşti. O grădiniţă modernă şi primitoare îi aşteaptă pe copii!

 A fost o zi de sărbătoare pentru comunitatea din Domneşti, odată cu inaugurarea noii grădiniţe, un proiect de suflet al primarului Horea Petruţ, al echipei administrative din Primăria Mărişelu şi al Consiliului Local.

         Alături de edilul comunei, la evenimentul festiv au fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – Camelia Tabără,inspectorul şcolar pentru proiecte educaţionale, de altfel inspector de zonă – prof. dr. Doina Macarie, directorul Şcolii Gimnaziale Mărişelu – prog. George Ignat, cadre didactice, consilieri locali şi părinţi. Ca orice lucru bine făcut, preotul Florin Gordon a oficiat o slujbă de sfinţire a noii instituţii de învăţământ.

„E un sat ocrotit şi binecuvântat de Dumnezeu cu oameni frumoşi în care, iată, în trecut, Biserica şi Şcoala şi-au dat mâna şi au făcut lucruri frumoase. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-l slăvim pe Dumnezeu prin cântare şi l-am chemat pe Dumnezeu să vină şi să fie în mijlocul nostru, ca de fiecare dată, să binecuvânteze intrările şi ieşirile acestei grădiniţe şi pe toţi copilaşii care vor intra aici pentru că ei sunt viitorul nostru, ei sunt speranţa noastră de mâine, şi pentru ei facem toate. De aceea, această lucrare este una frumoasă şi pentru asta îi mulţumim domnului primar, împreună cu Consiliul Local, care se zbat din răsputeri să facă lucruri frumoase pentru noi, să rămână ceva în urma noastră,  aşa cum e şi grădiniţa aceasta care va rămâne peste ani şi ani şi se vor bucura de ea zeci de generaţii care vor intra în această grădiniţă şi vor învăţa. De aceea, noi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le dea înţelepciune şi sănătate educatorilor, profesorilor, tuturor copiilor şi părinţilor să poată intra în această grădiniţă, să se poată bucura şi să înveţe pentru că avem nevoie de oameni pregătiţi într-o societate sau într-o lume care  se secularizează şi, din păcate, se îndepărtează de Dumnezeu. Noi să avem nădejdea şi speranţa că sădim în sufletele lor o sămânţă bună, că vom avea copii deştepţi, cuminţi şi, mai mult de atât, vom avea copii cu credinţă în Dumnezeu”, a spus preotul Florin Gordon.

Primarul comunei Mărişelu, Horea Petruţ, a menţionat că trăieşte emoţii puternice ori de câte ori duce la bun sfârşit un proiect. „Nu este uşor să dezvolţi astfel de proiecte frumoase pentru comunitatea noastră, pentru copilaşii noştri care, aşa cum spunea şi părintele, sunt viitorul nostru. Grădiniţa cu Program Normal din Domneşti a fost un proiect cofinanţat din Fondul de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, prin Unitatea de Management a proiectului de modernizare a reţelelor şcolare. Proiectul are o valoare de 1.400 mii lei, din care 1.100 mii lei din partea ministerului şi 310.000 din partea bugetului local. Vreau să le mulţumesc celor două firme care au făcut aceste lucrări de calitate – firma Trust Comin SA şi Marimar Nelyseb, administrată de domnul Marius Şalgău care este alături de noi. Mulţumim, pentru lucrările care le-aţi făcut. Copiii noştri au nevoie de asemenea grădiniţe, mai ales de astfel de grădiniţă modernă şi frumoasă.  Lucrurile nu au fost uşoare, am început destul de greu acest proiect dar aducem slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a dat putere şi înţelepciune să ajungem la bun sfârşit. Le doresc tuturor copiilor multă sănătate, să le dea Dumnezeu numai bine şi să ne vedem sănătoşi.

         Mulţumesc din suflet Consiliului Local şi aparatului Primăriei pentru că au fost alături de mine la fiecare poveste frumoasă pe care noi o avem aici”, a declarat primarul Horea Petruţ.

         Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţe-Năsăud, Camelia Tabără, a adus comunităţii salutul Consiliului Judeţean şi al preşedintelui Emil Radu Moldovan. „Ne exprimăm întreaga admiraţie şi sprijinul – acolo unde se poate – pentru domnul primar şi Consiliul Local, pentru autorităţile locale. Aşa cum aţi spus, administraţia nu e simplă – să găseşti sursa de finanţare, să scrii corect proiectul, să-l implementezi, în condiţiile în care preţurile cresc, legislaţia se schimbă, întotdeauna sunt foarte multe lucruri care trebuie modificate. Cei care facem asta ştim şi vă preţuim şi apreciem. E foarte important ca şi constructor să aibă conştiinţa faptului că în această unitate vor fi copii şi că orice viciu sau disfuncţionalitate se va resimţi în ani şi e păcat pentru noi şi pentru copiii noştri, tot ce avem mai valoros în această societate.

         Suntem şi noi aproape de Biserică, îmi place că formaţi o comunitate care sprijină şcoala, tinerii, oamenii. E important să fim alături unii de alţii în aceste vremuri complicate, cu provocări şi oameni de toate felurile. Nu în ultimul rând, salut şi colegii. Am fost plăcut impresionată de cântăreţul dumneavoastră – prof. Grigore Turşan -  care este absolvent al Colegiului „Andrei Mureşanu”, care face şi teatru. Suntem mândri de absolvenţii noştri. Domnul director are o şcoală extrem de aşezată, cu rezultate extrem de utile pentru comunitatea din Domneşti şi din Mărişelu. E important ca la nivel de învăţământ obligatoriu să aibă şcoală de calitate la ei acasă. Vă felicit pentru momentul când aţi reuşit să finalizaţi, nimic mai frumos decât acest cadou de început de an şcolar cu o grădiniţă nouă, frumoasă şi primitoare. Sănătate tuturor şi să începeţi anul şcolar cu dreptul”, a transmis vicepreşedintele Camelia Tabără.

         Inspectorul şcolar zonal, prof. dr. Doina Macarie, a adus mesajele de felicitare ale comunităţii didactice şi ale inspectorului şcolar general Cristian Nicula. „Vă apreciez, domnule primar, pentru faptul că aţi înţeles că procesul educaţional nu poate să fie optimizat decât printr-o contribuţie substanţială a autorităţilor locale. Unde autorităţile locale înţeleg acest lucru şi vin către şcoală cu o contribuţie substanţială aşa încât să asigure logistica necesară derulării procesului instructiv-educativ lucrurile se întâmplă bine. Aici, aşa cum spunea şi doamna vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, şcoala va începe cu dreptul şi datorită faptului că avem o instituţie nouă în Domneşti, pe valea mea, aşa cum îmi place să spun de fiecare dată, chiar dacă sunt inspector de responsabil de sector, în primul rând sunt om de pe Valea Şieului şi nu pot decât să mă mândresc. Îl felicit pe domnul director al Şcolii Gimnaziale Mărişelu, le felicit pe doamnele educatoare care, iată, vor începe anul şcolar într-o instituţie nou-nouţă. De asemenea, vreau să-i felicit la început de an şcolar pe dascăli – pentru că luni voi fi la „Andrei Mureşanu”, acolo unde este şi copilul meu, dar şi şcoala mea de suflet pentru că, în urmă cu mulţi ani, am început să fiu dascăl la „Andrei Mureşanu”. Aş vrea să parafrazez cuvintele lui Simion Mehedinţi,  care spunea aproximativ aşa: Nu legea, nu ministrul ori inspectorul fac şcoala, ci o faci tu, cel care eşti la catedră. De felul cum îi priveşti pe copii, de felul cum le atingi sufletul depinde viitorul acestei generaţii. Eu am văzut că la şcoala Mărişelu şi la Domneşti se află cadre dedicate care înţeleg că a atinge sufletul unui copil este mai important decât orice şi de aceea nu pot decât să fiu din nou mândră. Felicitări şi domnului preot care deşi este tânăr este foarte bine integrat în această comunitate frumoasă. Să dea Dumnezeu să începem cu bine noul an şcolar”, a declartat Doina Macrie.

         Nu în ultimul rând, directorul Şcolii Gimnaziale Mărişelu, prof. George Ignat, a relevat sprijinul primit din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, al administraţiei publice locale. Acesta a mulţumit colegilor dascăli din comună care au fost mereu alături de proiectele derulate in infrastructura şcolară, dar şi în cele educaţionale. Acesta i-a cerut primarului Horea Petruţ ca următoarea investiţie să vizeze grădiniţa din Mărişelu.

         În noua grădiniţă, vor învăţa aproximativ 35 de copii, în două săli de grupă, cu un spaţiu generos şi frumos amenajat la exterior. Clădirea a obţinut autorizaţie din partea ISU BN, astfel că sunnt îndeplinite normele de siguranţă.            

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5