O acţiune caritabilă – Târgul de purici – în sprijinul celor nevoiaşi!

O acţiune de o sensibilitate aparte, de ajutorare a semenilor, celor cu multiple nevoi, este organizată de către Clubul „Lions” din Bistriţa, unde membrii clubului şi voluntarii au depus şi depun eforturi de apreciat pentru a vinde cât mai multe obiecte din donaţii, iar cu sumele respective să-i ajute pe cei săraci, bolnavi, copii etc.
La festivitatea de deschidere a „Târgului de purici” şi conferinţa de presă organizată au vorbit despre semnificaţia, utilitatea, valoarea şi necesitatea organizării acestui eveniment, cu argumente şi exemplificări, preşedintele Clubului „Lions” Bistriţa - Cornelia Macarie, vicepreşedintele CJ BN – Alexandru Pugna, prefectul judeţului Ovidiu Frenţ, preşedintele CCI BN – Vasile Bar, cât şi invitaţii speciali de la Clubul „Lions” din St. Palten din Austria, care i-au ajutat foarte mult prin donaţiile făcute pe cei de la Clubul „Lions” din Bistriţa, oferind şi un cec de 500 de euro preşedintelui Cornelia Macarie de la Clubul „Lions” Bistriţa, felicitând pe cei implicaţi pentru modul cum a fost organizat acest târg aflat la a treia ediţie.
S-au adus mulţumiri de către preşedintele Cornelia Macarie pentru toţi factorii care i-au ajutat şi s-au implicat în organizarea acestui târg.
Sunteţi aşteptaţi până duminică, 23.10 inclusiv, pentru a vă cumpăra obiecte la preţuri modice , ajutându-i astfel pe cei nevoiaşi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]