LONGEVITATEA VIEŢII, DARUL LUI DUMNEZEU, LA RUSU BÂRGĂULUI

100 de primăveri pentru Maria Rău

„Hristos a înviat!”…adresez tuturor creştinilor ce poartă în suflet viu misterul „Învierii Domnului” – o prea Adâncă Taină” necuprinsă de mintea omenească.

Pentru această jertfă de sânge, pentru fiecare clipă a vieţii, pentru că ne-am născut şi trăim în Rusu Bârgăului trebuie să mulţumim Împăratului Slavei zicând: „Mulţumim ţie Dumnezeule şi Mântuitorule pentru că ne înconjori cu nemărginita-Ţi iubire şi cu atâta purtare de grijă fără să ne czeueri în schimb nimic.”

Rusu Bârgăului este o localitate binecuvântată de Dumnezeu pe care eu am numit-o întotdeauna Poarta intrării în minunata Ţară a Bârgăului, colţ de ţară încărcat de istorie care a fost şi rămâne puntea de legătură între Transilvania şi Moldova.

Rusu Bârgăului a fost şi sper să rămână o localitate cu prestanţă specială, care întrerupe lanţul aşezărilor bârgăuane păstrând, din punct de vedere geografic, o distanţă apreciabilă faţă de celelalte sate din Valea Bârgăului (Josenii Bârgăului), aşa încât din începuturi a fost numit Borgo de Jos, Borgo inferior.

Din acelaşi motiv eu consider Rusu Bârgăului „Medalionul” salbei satelor bârgăuane.

Este o localitate mai mică, dar cu oameni cu suflete mari şi sensibili la frumos, gopodari harnici, credincioşi intraţi în competiţia europeană.

Rusu Bârgăului fost, duminică 17 mai 2009, scena unui eveniment unic prin aniversarea frumoşilor ani parcurşi de către doi dintre consătenii noştri: Maria Rău şi fătul bisericii, Constantin Parasca, pe care cu emoţie îi consider părinţi dragi – pentru că anii de naştere a dânşilor: 1909, 1911, îmi dau fiori fiind anii în care s-au născut părinţii mei, plecaţi la cele veşnice de foarte multă vreme.

Vârsta dumnealor ne aminteşte de vechii patriarhi şi de pustnicii care trăiau retraşi, petrecându-şi timpul în rugăciune.

E mai, luna Maicii Domnului, a florilor şi în întregul univers pluteşte mireasma şi parfumul florilor, a naturii înviate, înverzite şi înflorite.

În această lună şi într-o astfel de natură îmbrăcată de sărbătoare şi-a aniversat ziua de naştere lelea Măriuca Rău şi nu o simplă aniversare…

În această lună, sub cerul senin al comunei Rusu Bârgăului a văzut lumina zilei în urmă cu 100 de ani şi aici îşi duce veacul înconjurată de familia sa dragă.

Maria Rău s-a născut la 17 mai 1909 în localitatea Rusu Bârgăului din famila Antonia Parasca şi Nicolae Şornea.

Este un adevărat fenomen uman, tot mai rar întâlnit printre oamenii zilelor noastre, de care mulţi se minunează spunând că este greu să-i numere cei 100 de ani, dar să-i şi trăiască.

Se spune că „Cine are bătrâni să-i cinstească, cine nu-i are să-i cumpere” şi aşa este. Eu pot motiva cu toată convingerea că mie mi s-a confirmat acest lucru. Mă consider o norocoasă că m-am născut în Rusu Bârgăului pentru foarte multe motive, la care adaug şi evenimentul acesta şi inspirata idee de a-l fi organizat în Sfânta biserică, care a însemnat pentru dânşii o bucurie, dar şi o onoare ce a fost sporită de icoana oferită de părintele paroh, tabloul şi florile primite de la primarul comunei şi florile oferite de noi ceilalţi, dar şi de prezenţa televiziunii.

Am văzut-o de mai multe ori după 1990 şi am provocat-o la curte discuţii ca să n-o obosesc şi să-i dau răgaz să gândească. Aşa am aflat că a mai avut doi fraţi care au murit foarte mici. Primul război mondial a însemnat pentru dânsa lacrimi şi suferinţă, multe greutăţi, pentru că tatăl său a fost îngropat de viu, pe front, de un proiectil şi printr-o întâmplare fericită a fost adus, pentru puţin timp, printre cei vii.

La 9 ani era orfană şi nu s-a mai putut bucura de copilărie pentru că trebuia să participe la întreţinerea gospodăriei. Credinţa în Dumnezeu, după cum a mărturisit de multe ori, a fost ajutorul şi reazemul rezistenţei ei, în viaţă, pentru că cei din jur au cunoscut aceleaşi necazuri.

S-a căsătorit destul de tânără, cu Toader Rău, în 1928, având o căsnicie frumoasă de 70 de ani, binecuvântată cu 7 copii: 2 fete şi 5 băieţi, pe care i-a crescut cu drag şi dându-le o educaţie bună.

A trebuit să facă faţă multor furtuni ale vieţii şi în ciuda unui fizic firav, le-a învins pe toate. O grea încercare a fost moartea soţului, dar ceea ce a dărâmat-o sufleteşte a fost pierderea celor 3 copii şi împovărată de ani şi suferinţă a trebuit să stea lângă sicriul lor.

Cu toate greutăţile vieţii lelea Măriucă te cucereşte cu optimismul cu luciditatea minţii, cu voioşia şi cu o voinţă care-i ascund şi suferinţa sufletească, dar şi vârsta adevărată.

La întrebarea mea: „De unde ai ştiut că vei trăi atâţia ani?” …mi-a răspuns în versuri cu un zâmbet tineresc care divulga bucuria vieţii.

„Cucule, profet să-mi fii!

Spune-mi câţi ani voi trăi?

Eu 100 am numărat,

Cucul tot n-a încetat

Şi el tot a mai cântat.”

Cu emoţie i-am oferit buchetul de flori odată cu urarea „La mulţi ani” „lele Măriuco, Maica Domnului şi Fiul său să-te vegheze mai departe cu sănătate, cu linişte şi pace, zile senine ca ale lunii în care te-ai născut!”

Rafila Mureşan

CONSTANTIN PARASCA – TRECEREA PRAGULUI CELOR 98 DE ANI

La Rusu Bârgăului mulţi dintre vârstnici ne-au părăsit şi-i regretăm sincer, cei pe care Dumnezeu i-a mai lăsat printre noi să ne străduim să le facem puţinii ani rămaşi să-i petreacă cu noi mai senini, mai uşori, mai veseli şi dacă altfel nu reuşim măcar printr-un salut cuviincios, un zâmbet, un dialog prin care să vadă că suntem lângă dânşii cu sufletul, să ne oprim o clipă şi să-i ascultăm când vor să ne vorbească. Mai sunt atâtea posibilităţi să le arătăm afecţiunea şi recunoştinţa pentru că ei nu sunt doar ai familiei ci sunt şi ai comunităţii – familia cea mare a celor care ocupă spaţiul geografic respectiv.

De aceea tuturor consătenilor mei care au împlinit vârsta de 70 de ani le adresez cele mai alese gânduri de sănătate, de bucurie, de linişte şi pace, de sporire, de sporire duhovnicească şi zile binecuvântate. Sentimentul recunoştinţei, timpul grăbit care nu iartă nimic m-a îndemnat să-mi fac o datorie de conştiinţă şi să alătur încă un nume care peste puţin timp va îndeplini venerabila vârstă de 98 de ani şi cine altul decât fătul bisericii noastre CONSTANTIN PARASCA. Dânsul este nu doar fătul ci şi diacul principal al stranei, stâlpul de nădejde al bisericii care în fiecare duminică şi sărbătoare este prezent înainte de chemarea clopotului. Este singurul veteran de război din sat, în viaţă, care deşi a trecut, de multe ori, prin focul gloanţelor apărat de rugăciunile care le spunea mereu, după cum mărturisea, s-a întors întreg acasă.

Urmărindu-i mişcările atât de sigure, vorba categorică, vitalitatea, energia şi neastâmpărul, pe care-l manifestă zilnic, uimeşte prin tot ce face. Îi este atât de dragă biserica, îşi cunoaşte atât de bine datoria că răspunsurile le ştie pe de rost şi prezenţa la biserică îi dă viaţă. Este firesc să fie aşa pentru că a crescut şi s-a format în biserica noastră de la vârsta de 14 ani alături de unchiul său Nicolae Parasca, iar mai târziu a devenit titularul, cu diplomă, al acestui post. A cântat şi a slăvit cu pasiune pe Dumnezeu câştigând admiraţia celor 4 preoţi a căror slujitor a fost, a întregii comunităţi şi pentru conştiinciozitate, dicţia clară şi vocea frumoasă.

Răsplata din ceruri îi este pe măsură, întocmai cum spune psalmistul David: „Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul cel din Liban se va înălţa. Cei răsădiţi în casa Domnului înflori – vor în curţile Dumnezeului nostru. Aceştia şi la bătrâneţe vor înmuguri şi vor fi verzi şi plini de vlagă.” Longevitatea părinţilor, bunicilor şi străbunilor este darul lui Dumnezeu. „La mulţi ani Tata Constantin şi anii care urmează să-ţi fie veseli a acest buchet de flori care ţi-l ofer.”

Mulţumim din toată inima domnului Alexandru Pugna, ambasadorul cântecului popular judeţean care a realizat cele 2 diplome deosebite oferite sărbătoriţilor noştri, un gest de generozitate care bucură pe toţi cei din jur.

Prof. Rafila Mureşan