Ioan Fechete, schimbat de la şefia Casei Judeţene de Pensii

După circa nouă ani de experienţă în conducerea unei instituţii, Ioan Fechete, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bistriţa-Năsăud, a fost demis ilegal din funcţie. Cel puţin acest lucru îl susţine fostul director, aflat la a treia demitere din funcţie. Ioan Fechete a aflat că va fi eliberat din funcţie încă din luna iunie, deşi ordinul a fost semnat în 12 iulie.

,,Am fost directorul CJP până în 12 iulie 2010. Este a treia oară când am fost demis, şi de fiecare dată am revenit prin concurs, prin examen dat la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Am fost demis acum când am adus Casa Judeţeană de Pensii B-N pe locul 7 pe ţară. (…) Ultima dată am luat concursul ca funcţionar public, director executiv al CJP în 11 martie 2008. Într-o scrisoare oficială, ministrul Justiţiei spune că în ceea ce priveşte conducerea serviciilor publice deconcentrate, aceasta va fi asigurată prin reîncadrarea în funcţie a persoanelor destituite prin aplicarea dispoziţiilor celor două ordonanţe declarate neconstituţionale. Cu excepţia mea, cei doi directori adjuncţi Teodor Chiciudean şi Terente Ciui au revenit în funcţii, exact aşa cum prevede legea”, a declarat Ioan Fechete.

El a mai spus că în acest moment se află în situaţia în care nu poate beneficia nici măcar de ajutor de şomaj, deoarece contractul de muncă i-a fost încheiat într-un mod cu totul haotic, fără a se preciza litera, articolul respectiv din lege. Fechete susţine că a fost menţionată doar legea conform căreia îi încetează activitatea, Legea 140/2010.

,,La niciun contract de muncă nu se poate scrie aşa ceva, dar ăştia au scris că nu au avut ce face. La orice încetare de activitate se scrie legea, se scrie articolul, se scrie o literă. Ca atare, ca urmare a acestei decizii în ceea ce priveşte încetarea activităţii mele, nu pot beneficia nici de şomaj. Sunt un om liber, dat afară, luat ca o măsea stricată şi aruncată. Nu mi s-a dat nicio funcţie de execuţie cum prevede Legea 188 a funcţionarilor publici, nu mi s-a dat un articol care să mă poată încadra în şomaj”, a menţionat fostul director al CJP.

Fechete spune că presiunile au venit din partea deputatului PDL Ioan Oltean, lucru confirmat telefonic şi de către preşedintele Casei Naţionale de Pensii. Fechete este convins că demiterea sa este strict politică, susţinând că PDL îşi doreşte ca la conducerea Casei Judeţene de Pensii să fie instalat Graţian Morariu, ,,omul preşedintelui CJ Liviu Rusu”.

,,Aş vrea să spun că, PDL la nivel de judeţ a irosit o ultimă şansă să demonstreze că este un partid democratic, că respectă legea, democraţia şi profesionalismul, pentru că în octombrie, anul trecut, în presă, domnul deputat mincinos Ioan Oltean, şi aşa îi voi spune domnului deputatul Oltean de azi înainte, spunea că nu mă va schimba din funcţie pentru că sunt un profesionist, ca şi doamna Lorica Şut la protecţia Consumatorului. Din octombrie până acum m-am deprofesionalizat, aducând Casa Judeţeană de Pensii pe locul 7 pe ţară”, a subliniat ironic Ioan Fechete.

Întrebat dacă are dovezi în acest sens, dacă există înregistrări telefonice, dacă poate aduce probe că s-au făcut presiuni din partea deputatului PDL Ioan Oltean, Fechete a adus ca şi argument, intervenţia făcută de Oltean pentru a păstra Biroul de expertiză medicală de la Năsăud, suplimentând organigrama Casei Judeţene de Pensii B-N cu încă două posturi.

,,Şi asta în condiţiile în care se invocă reducerile de personal din instituţiile publice”, a completat Ioan Fechete.

Potrivit acestuia, în realitate PDL caută tertipuri şi artificii pentru a fi menţinuţi pe funcţii toţi ,,pedelii” din Casa Judeţeană de Pensii. Fechete mai spune ca restructurările de personal din cadrul CJP BN au afectat 21 de posturi, fiind disponibilizaţi 16 angajaţi, cinci posturi fiind vacante. La ora actuală, la CJP B-N sunt 47de angajaţi.

Fostul director a făcut deja plângere penală împotriva preşedintelui Casei Naţionale de Pensii pentru abuz în serviciu şi împotriva directorului de resurse umane din cadrul aceleiaşi instituţii, cerând daune morale şi financiare, de 100.000 de euro, la care se adaugă şi plata salariului până când va fi repus în funcţie.

Ioan Fechete este optimist vizavi de demersul său în justiţie, declarând că în acest moment îşi ocupă timpul liber citind şi făcând politică...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5