De Paşti, 5000 de pahare cu Pască sunt pregătite pentru bistriţeni la Biserica "Coroana". Lumina Sfântă ajunge de la Ierusalim

În Joia Mare, conform tradiţiei, în bisericile noastre se pregăteşte Pasca. 5000 de pahare sunt pregătite de către Biserica din inima Bistriţei. Ele se vor împărți de sâmbătă dimineață de la ora 09.00. Oamenii apropiaţi ai Bisericii, cu dragoste pentru Dumnezeu, taie prescura şi pregătesc vinul care au fost sfinţite mai întâi de către preoţii Bisericii de la Coroana – protopop Alexandru Vidican, pr. prof. Nicolae Feier, pr. Vasile Beni şi pr. dr. Emanuel Vidican.
Conform rânduielii, tot astăzi se scoate și Sf.Agneț care va fi folosit din fiecare prescură, preoţii au scos cu Sfânta Copie câte o miridă care se aşază pe Sfântul Disc la Proscomidie. Ea va fi folosită pentru împărtăşirea bolnavilor de-a lungul anului, până la următoarele Paşti.
Membrii Comitetului Parohial şi ai Comitetului de Femei taie prescurile în bucăţele mici, le amestecă cu vin în vase curate, special pregătite, iar mai apoi sunt aşezate în pahare inscripţionate pe ele cu Sfânta Cruce, semnul Biruinţei şi Învierii, şi cu mesajul „Hristos a Înviat”,
În noaptea Paştilor, la Înviere, dar şi în prima zi, aceste pahare sunt împărţite credincioşilor şi se consumă în Săptămâna Luminată. Şi de această dată jertfa oferirii păştii către credincioşi a fost făcută de către prim-epitropii Alexandru Simionca (manager Îndemânarea), Gavrilă Ursa (manager Electro-Ursa) şi Ioan Runcan (şef OS Bistriţa).
Şi în acest an, Lumina de la Sfântul Mormânt, din Ierusalim, va fi adusă în România cu un avion de o delegaţie a Patriarhiei Române, şi va ajunge sâmbătă seara şi în bisericile din judeţul nostru. După cum ne declară părintele Emanuel Vidican, în jurul orei 23.00, cu sprijinul Instituţiei Prefectului, Lumina va fi luată de la Aeroportul din Cluj, iar mai apoi răspândită, la răspântii de drumuri, la preoţi.
Conform tradiţiei, a doua zi de Paşti, Mitropolitul Andrei se va afla în mijlocul bistriţenilor, la complexul Muzeal Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5