Învăţământ

Cadrele didactice de la Şcoala Generală Sângeorzu Nou s-au reîntors în bănci timp de două săptămâni (30 mai-9 iunie a.c.) pentru urmarea programului de specializare cu ocupaţia de formator susţinut...
Structurile vor rezulta prin asocierea mai multor unităţi cu personalitate juridică, indiferent de nivelul de studii şi de localitatea în care funcţionează. Foarte posibil chiar până la sfârşitul...
Cadrele didactice implicate în desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat, ca membri ai comisiilor de evaluare ori ca simpli supraveghetori, care vor încerca să se ,,dedulcească” cu mici ori mai...
În zilele 27-31 mai 2011, Constanţa a organizat pentru a 20-a oară acest festival, care a însemnat o nouă promovare, atât pentru invitaţi, cât şi pentru cadrele didactice care s-au implicat direct în...
Scriitorul Nicolae Băciuţ, originar de pe meleagurile noastre, de la Chintelnic, este subiect de bacalaureat. La proba orală, printre fragmentele propuse elevilor spre interpretare era şi un text al...
Cel care este prins cu ,,fiţuici”, este dat afară şi mai poate da bacalaureatul abia în septembrie 2012. Aceasta este interdicţia prin care ministrul Educaţiei susţine că se va reduce numărul...
Grup Şcolar Agricol Bistriţa a găzduit Concursul pentru sănătate şi prim ajutor, etapa judeţeană, “Sanitarii pricepuţi”, unde au participat 12 echipe din clasele V- XII. Comisia de jurizare, din care...
Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Liceul cu Program Sportiv, în colaborare cu Academia Olimpică Română, filiala Bistriţa, au dat startul la “Săptămâna Olimpică”, festivitatea de deshidere având loc...
Tradiţie a manifestărilor extraşcolare cu caracter ştiinţific, Simpozionul Info-Fiz-Chim-Bio a ajuns ieri după masă la ediţia cu numărul IX, desfăşurată, ca de obicei, în laboratorul de chimie al...
Din cauza impunerii unor criterii subiective (rezultate şcolare bune, o frecvenţă bună la cursuri pe parcursul anului şcolar anterior) şi obiective (fac parte din familii ale căror venituri lunare...
Jocurile de mişcare organizate de educatoare sunt frecvente în practica grădiniţei ca jocuri didactice cu reguli. Aşa cum exprimă şi denumirea lor, aceste jocuri satisfac în cea mai mare măsură...
,,Copilăria nu trebuie uitată. Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine nu vei îmbătrâni niciodată.’’ COPILĂRIA este vârsta marilor superlative pe care ni le oferă viaţa, vârsta celei mai...
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ (USLI) Bistriţa-Năsăud a lansat proiectul „Promovarea prin activităţi inovatoare a egalităţii de şanse...
Peste 830 de copii şi cadre didactice din judeţele Constanţa, Galaţi, Teleorman, Tulcea, Sibiu, Prahova, Buzău, Dolj şi municipiul Bucureşti şi-au rezervat deja un loc în Centrul de Agrement Sângeorz...
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Palatul Copiilor Bistriţa-Năsăud au organizat Concursul Naţional “Proiecte de Mediu”, etapa judeţeană. Concursul face parte din cadrul Programului...
Pentru admiterea în învăţământul de stat liceal în 2011 sunt allocate 130 de clase pentru forma de învăţământ la zi, a câte 30 de elevi, din care 41 de clase la profil teoretic, 80 de clase profil...
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – Extensia Năsăud, Departamentul pentru...
Elevii claselor a VIII-a care vor susţine examenul de corigenţă în perioada 25-26 august se pot înscrie în clasa a IX-a, pe locurile rămase libere, în cea de-a treia etapă de admitere, în intervalul...
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa Năsăud, Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa Năsăud, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa Năsăud şi Consiliul Local al...
Data de 19 mai a reprezentat o zi mare penru Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” şi anume celebrarea a 100 de ani de învăţământ la acest colegiu. Această zi a fost marcată prin diferite activităţi...
În cadrul proiectului cofinanţat din Fondul Social European prin programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane " Fiecare copil educat e un adult câştigat", echipa CREI asigură...
Clasa a IX-a G de la Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu " a efectuat o vizită la redacţia ziarului "Răsunetul". Colectivul clasei format din 30 de elevi şi prof. diriginte Doina Macarie au avut ca...

Pagini

Subscribe to Învăţământ
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5