Proiect PHARE – „Fiecare copil educat e un adult câştigat”

În cadrul proiectului cofinanţat din Fondul Social European prin programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane " Fiecare copil educat e un adult câştigat", echipa CREI asigură prin resursa umană formată o parte din serviciile de terapie şi asistenţă de care au nevoie copiii din grupurile dezavantajate cuprinşi în acest program. Cu scopul de a evidenţia exemple de bune practici, de a realiza acte educaţionale atractive şi activităţi specifice de acordare a sprijinului în vederea ameliorării diferitelor tulburări, fie ele comportamentale, emoţionale, ale limbajului, de învăţare sau de adaptare, membrii echipei coordonate de director adjunct Crina Ţolca, responsabilul activităţii „Activitate de sprijin pentru cadre didactice si elevi” din cadrul proiectului, au desfăşurat activităţi la Şcoala Generală Herina şi C.S.E.I. nr.2 cu participarea elevilor Şcolii Generale. Nr. 4 Bistriţa şi Şcoala Generală nr.2 Bistriţa Bârgăului. Elevii Şcolii Generale Herina şi Şcolii Generale Nr. 4 Bistriţa, sub îndrumarea profesorilor Angela Beudean şi Mălina Popa au realizat materiale şi colaje cu elemente specifice primăverii, fiind urmărite atât educarea răbdării, respectării regulilor cât şi cooperarea cu alte persoane în vederea îmbunătăţirii relaţiilor interpersonale. Activitatea de consiliere "Este doar o greşeală", susţinută de prof. Alina Ţere şi Alina Grama cu elevii Şcolii Gen Nr.2 Bistriţa Bârgăului şi elevi ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă a urmărit dezvoltarea capacităţii de auto-acceptare şi acceptare a celorlalţi, obiectiv fundamental în prevenirea eşecului şi a abandonului şcolar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5