Icu Crăciun: Tristețe și bucurie

Pentru mine, anul 2022 a fost de mare cumpănă. M-am simțit vulnerabil, n-am fost ocolit de blestematul COVID, a cărui proveniență rămâne și astăzi enigmatică, și, mai presus de toate, l-am pierdut pe singurul meu frate, stins la vârsta de 73 de ani, el care fusese mai viguros și mai echilibrat decât mine și a vibrat mai abitir la durerile și nedreptățile semenilor, lăsându-și familia nemângâiată, rămânându-i doar cratima dintre anul nașterii și anul morții și amintirea unui om cult ce vorbea fluent turca, franceza, rusa și se descurca și-n engleză. La toate acestea, s-a adăugat războiul nedrept și oribil din Ucraina, producător de pierderi de vieți omenești, care mi-a zguduit structura mea psihică. Singura formă de apărare mi-a rămas scrisul. Prin el, m-am simțit ocrotit și, în același timp, în el mi-am găsit un refugiu cât de cât sustenabil. În această lume agitată, cuvântul a devenit aliatul meu emoțional, dăruindu-mi liniștea și siguranța de care aveam atâta nevoie. În felul acesta, am reușit să finisez, lucrând cu încrâncenare, una din cărțile dragi mie (care mi-a fost și premiată), Tentația teatrului (560 de pagini), ce cuprinde 52 de autori români, care, de-a lungul vremii, și-au căpătat notorietate de romancier, poet sau politician (de pildă, Kogălniceanu și Ion Rațiu), dar au avut și preocupări dramatice, fără a se consacra în acest gen. Regret că nu i-am introdus și pe Majestățile lor, Regele Mihai I și Regina Ana, autori ai piesei într-un act Alegerea, scrisă în 1960, la Versoix, precum și pe Ion Agârbiceanu și Nicolae Breban; într-o viitoare ediție, cu siguranță, vor apărea și ei.