Elena Udrea, la cumpărături la Toamna Bistriţeană ! Sesiune de autografe printre fructe şi legume

Elena Udrea, candidatul la funcţia de preşedinte al ţării din partea Partidului Mişcarea Populară, a fost prezentă, în acest sfârşit de săptămână, la Toamna Bistriţeană. A făcut cumpărături, a gustat struguri şi must, iar bistriţenii, darnici din fire, i-au oferit produse agricole. În vizita din Heidenfeld i-au fost alături deputatul Gelu Vlaşin şi Geea Balaszy Titieni, preşedinte PMP BN. Nu a putut lipsi sesiunea de autografe, cu toţii dorind o poză cu frumoasa politiciană.

"M-am întors cu drag la Bistriţa, cu ocazia unui eveniment cu tradiţie în zonă – Toamna Bistriţeană. M-am bucurat să mă reîntâlnesc cu bistriţenii şi să văd încă o dată minunatele noastre produse româneşti. Mi-am exprimat încă o dată susţinerea pentru agricultorii şi producătorii români, care au produse delicioase şi foarte sănătoase. Din păcate, aceştia nu au nici pe departe sprijinul pe care l-ar merita din partea Guvernului şi care ar fi firesc, în condiţiile în care suprafaţa agricolă a României este a doua din Uniunea Europeană, atât ca întindere, cât şi ca rodnicie.
O ţară care are nevoie de locuri de muncă trebuie să folosească avantajele pe care le are, iar terenul agricol este un astfel de avantaj pentru noi", a spus Elena Udrea.
....................................
Citiţi ediţia print !

Comentarii

20/09/14 21:41
George Muresan

Ca alegator, eu le doresc succes tuturor candidatilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5