După 60 de ani

Promoţia anului 1950 a normaliştilor năsăudeni a revenit din nou în bănci, după 60 de ani, bineînţeles cu o frecvenţă mai redusă, mulţi fiind plecaţi pe alte tărâmuri, spre alte şcoli, poate mult mai perfecte.

Cei care au răzbit prin timp, au revenit pentru o zi în şcoala care i-a format spre a-şi depăna amintirile.

Elevii năsăudeni de ieri mărturisesc că aici, în acest locaş, au primit cultura generală, de la regretaţii lor dascăli ce le-au înflăcărat mintea, determinându-i ca ceasuri întregi să stea cu ochii în carte spre a descoperi lucruri noi.

Elevii de ieri, cetăţenii vârstei a III-a de azi, s-au impus tot mai mult ca elevi de excepţie, cu gândul la continuă perfecţiune, stăruind să se consacre specialităţii didactice, să se consacre ştiinţei în general.

S-a vorbit la superlativ despre şcoala normală năsăudeană ce avea la bază principiile unor pedagogi de marcă ca Vasile Petri, Sandu Manoliu şi mulţi alţii, formatori de şcoală pentru luminătorii satelor, cât şi despre fostul lor director Octavian Ruleanu, căruia i-au adus elogii şi deplina lor recunoştinţă cu prilejul centenarului naşterii, dascălului de aleasă cultură, împovărat de mari griji pentru viitorul elevilor săi.

Iată oameni care nu şi-au uitat vechii dascăli, având iniţiativa de a le cinsti memoria, rostind cuvântări elogioase la adresa lor, presărate cu aspecte din propria lor activitate, aşa cum dascălii lor i-au deprins cu gânduri şi fapte nobile, de a forma buni cetăţeni, de a da oricărui om cunoştinţele necesare, înzestraţi pentru toate profesiunile cerute de viaţa armonioasă a societăţii.

Familia mea, spune organizatorul şi sufletul întâlnirii de azi, sportivul, filatelistul şi scriitorul Dumitru Popiţan, a fost numai şcoala, aşa încât bucuriile şi întristările şcolii au fost bucuriile şi întristările mele şi m-am identificat în aşa fel cu viaţa învăţământului, încât n-a fost nicio greutate pentru mine ca atunci când am ajuns la vârsta matură să ştiu în ce direcţie să apuc.

Întâlnirea de azi a fost o sărbătoare a cărţii, a poeziei, cu care elevii de ieri cochetau încă de pe băncile şcolii. Oaspeţii se întreceau în prezentarea propriilor creaţii, vărăreanul Dumitru Popiţan şi colegul său, Simion Chiş, din Maramureşul Voievodal, stabilit la Bucureşti, au dominat întâlnirea.

Nouă ce ne-a mai rămas? (spune umoristul şi sfătosul vărărean).

Nouă ce ne-a mai rămas?

Poate un baston în mână,

La sfârşit de săptămână

Să mai facem câte-un pas.

Nouă ce-a mai rămas?

Nepoţelul dus de mână

La sfârşit de săptămână

Pe la margini de oraş

Dumitru Popiţan primeşte mereu replici versificate de la maramureşeanul Chiş, cercetător în domeniul psihologiei şi pedagogiei, din volumul său de versuri „Cu fereastra sufletului spre lume”, din care recită poezia „Odă dascălilor”

Frunţi fierbinţi, inimi mari,

avântaţi grădinari,

Modelaţi spre zenit pui

a falnici stejari;

Flori de vis presăraţi pe

străbunul meleag.

La a viaţii văpăi ocrotiţi

ce ni-i drag.

Şeful de promoţie, Teodor Sechei, de loc din Braniştea, stabilit la Dej, a îmbinat poezia cu muzica, scoţând în relief activitatea lui de pe portativ la aniversarea a 60 de ani de activitate dirijorală, activitate ce o continuă şi în prezent la corul religios de la Biserica Regina Maria din Dej. Şi-a prezentat colegilor activitatea sa editorială prin cărţile: „Simfonia unei iubiri” şi „Cerul s-a deschis”, scrise de un elev năsăudean cu o minte limpede, de o rară distincţie şi sinceritate.

Om de aleasă cultură se dovedeşte şi elevul cu rădăcini în Mintiu, Vărarea şi Pintic, Vasile Leşan, geolog, stabilit la Bucureşti, care nicio clipă nu-şi uită obârşia, omul ce şi-a impus în viaţă genialele sale idei, atât ca ofiţer de artilerie, cât şi cercetător-geolog.

Pentru gloria culturii a lucrat o viaţă pe Valea Someşului şi Ion Marica, ce mânuieşte cu mare talent arcuşul, după cum l-a învăţat profesorul său, Ionel Şerban.

Un dascăl popular de pe Valea Bârgăului, Istrate Dionisie, omul ce redă cu mult patos amintirile vieţii, ca elev şi dascăl, la fel ca şi Maria Anisie, oameni ce-şi păstrează entuziasmul tinereţii.

Oameni minunaţi, pentru care Năsăudul e a doua casă, de aceea le zicem din tot sufletul: Bine aţi venit acasă printre năsăudeni.

Discuţiile au continuat „La Borşanu” şi, în final în Foişorul „literar”, unde gazda, Lucreţia, a pus pe masă bucatele specifice casei străjuite de ultimele două volume, „În vârful peniţei”, „O şcoală după un sfert de veac” şi „Arta meseriaşilor năsăudeni”.

Închei cu cuvintele lui George Lesnea: „Vom pleca de aici/ vom pleca curând/ nimeni nu ştie unde şi când”.