Dorin Popescu (preşedinte ALDE BN): Vom avea candidaţi şi liste proprii în toate localităţile şi la Consiliul Judeţean

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Bistriţa-Năsăud va avea candidaţi proprii la alegerile locale din 2016, în toate cele 62 localităţi, dar şi o listă completă pentru Consiliul Judeţean, a anunţat Dorin Popescu, liderul judeţean al formaţiunii. Până în prezent, ALDE BN are structuri înfiinţate în 35 din cele 62 unităţi administrativ-teritoriale.  

              „La ora actuală, avem 12 primari. Suntem, clar, poziţionaţi pe locul doi, după numărul de primari. Normal că vom merge pe liste separate, pentru că suntem, fără niun fel de lipsă de modestie, continuatorii liberalismului în judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru că cine a preluat numele PNL nu mai are nicio legătură cu liberalismul. Dânşii au aderat la altă doctrină, la PPE care este creştin-democrat. Noi am rămas în ALDE, la nivel european suntem singurul partid care a primit aprobarea să folosească această denumire, pentru a identifica foarte clar curentul liberal. (...) Avem o colaborare punctuală cu PSD, până la alegerile viitoare”, a explicat Dorin Popescu.

               În ceea ce priveşte nominalizarea candidatului pentru Primăria Bistriţa, preşedintele ALDE BN a menţionat că nu va fi o preselecţie ca la alte partide, „unde e zamă lungă”, calitatea impunând numele celui care va intra în cursă. La Consiliul Judeţean, încă nu este cunoscut numele celui care va deschide lista, pentru că formaţiunea este încă în construcţie, cu mulţi bistriţeni care „aderă la doctrina liberală”.

              Dorin Popescu nu a scăpat ocazia, în conferinţa de presă, să arunce câteva săgeţi înspre vecini. „Avem câţiva politicieni în judeţ care din păcate se preocupă de orice problemă care apare şi care nu apare. Urmează să mai auziţi că se preocupă de urşii polari, de foci. Pe noi ne preocupă efectiv economia ţării, ne preocupă să încercăm să aducem cât mai multe investiţii în judeţ, atât la nivel de administraţie judeţeană, cât şi la nivelul primăriilor”, a punctat acesta.         

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5