Dolha: De luni, România intră sub zodia şantajului

Timp de 45 de zile România intră în zona crepusculară în care şantajul la aleşii locali devine regulă.
Începând de luni, 1 septembrie, ordonanţa de urgenţă a guvernului Ponta adoptată cu sfidarea Constituţiei, alegătorilor, societăţii civile, opoziţiei va arunca o perdea de fum peste tot ce înseamnă democraţie românească.

Presiunile exercitate de PSD la adresa primarilor şi consilierilor locali, deja îngijorător de mari ameninţă să devină intolerabile odată cu intrarea prostituţiei politice din zona interdicţiei în ceea a normalităţii prin efectul unei ordonanţă de urgenţă.

„Ai trecut sau nu” va deveni salutul cu care vor fi întâmpinaţi aceşti aleşi timp de 45 de zile iar în cealaltă parte a balanţei vor sta fonduri, contracte, slujbe ale lor şi familiilor, precum şi orice altceva mai poate arunca în ecuaţia şantajului maşinăria partidului stat. Filialele PSD au target-uri la aleşi nu doar pentru sine ci şi pentru PLR, partidul creat în eprubetă pentru a-i da un lustru de dreapta prezidenţiabilului –premier.

PNL Bistriţa-Năsăud nu va asista ca simplu spectator la tot acest spectacol al şantajului şi va uza de toate mijloacele legale pe care le are la dispoziţie pentru a atenua efectul distructiv al acestei ordonanţe.

Preşedinte PNL Bistriţa-Năsăud,
deputat Stelian Dolha

Comentarii

31/08/14 09:42
Alt cititor ...

Am mai spus-o si o repet:
-PRIMARII N-AU CE CAUTA IN SFERA POLITICA A TZARII !
-LUATI MANA DE PE EI !
-LASATI-I SA-SI FACA TREABA ADMINISTRATIVA PENTRU CARE OAMENII I-AU ALES !
-FONDURILE NECESARE BUNEI ADMINISTRARI SI DEZVOLTARI, NU TREBUIE REPARTIZATE PE CALE POLITICA , CI EXCLUSIV PE CALE ADMINISTRATIVA tzinandu-se cont de anumiti indicatori social - economico - financiari ai localitatilor si care sa n-aiba nimic de a face cu politica !
Oare cand veti intelege voi politicienii acest lucru ? Deja imi este lehamite de voi totzi si de stanga si de dreapta ... Pana cand tzara asta nu va avea in cele doua "puteri " administrativ-executive si judiciar-judecatoresti, "functionari publici" promovati EXCLUSIV PE CRITERII TEHNOCRATE, nimic nu va progresa, nimic nu va merge bine . Dvs politicienii, faceti-va bine treaba in "puterea legislativ-politica " a tzarii si nu va mai amestecati in celelalte "puteri" !
Popa, dascalul,politzaiul,militarul ( la general ) , primarul, doctorul si oricare "persoana publica" ce se afla in slujba cetatzeanului ... nu are ce cauta in politica !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5