Deputat Cristina Iurişniţi: Peste 2500 de copii din judeţ au părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Cât de mult ne preocupă soarta lor?

 V-ați întrebat vreodată câți copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate? Potrivit unei statistici a Ministerului Educației, la începutul anului școlar curent numărul lor depășea 159.000 la nivelul întregii țări.  E doar o cifră în aparență, exact ca în marile războaie, au murit x persoane și au fost rănite y, fără a cunoaște măcar o poveste din spatele cifrelor. În România sunt 159.000 de povești scrâșnite-ntre dinți

            Potrivit răspunsului primit de biroul nostru parlamentar de la DGASPC Bistrița-Năsăud, la solicitarea privind situația acestei probleme care trebuie să reprezinte o prioritate socială, ni s-a comunicat faptul că la nivelul județului Bistrița-Năsăud există în evidențele anului 2018 un număr de 2504 copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, dintre aceștia: 445 copii cu ambii părinți plecați, 1916 copii cu un părinte plecat, respectiv 143 de copii cu unicul părinte plecat la muncă în altă țară. De asemenea în cursul anului 2019 DGASPC BN avea în evidență 14 cazuri de copii părăsiți în unitățile sanitare, iar în primele trei luni ale anului în curs, 3 cazuri de copii părăsiți la naștere.

            Copiii lăsați singuri acasă, în urma migrației economice a unuia sau a ambilor părinți, reprezintă unul dintre fenomenele sociale de amploare ale României din ultimele decenii, cu efecte negative asupra protecției drepturilor copilului. Un studiu realizat de către Fundația Salvați Copiii, pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, a evidențiat faptul că incidența problemelor de sănătate mentală în rândul acestor copii este de 2,6 ori mai mare decât în rândul populației generale de copiii. Pe mulți copii, plecarea părinților îi afectează profund, copiii ajungând să aibă rezultate școlare slabe, sunt predispuși la abandon școlar, la depresie sau chiar suicid. De asemenea, în lipsa ambilor părinți sau a unui reprezentant legal, accesul copiilor la servicii de educație, sănătate, protecție juridică și beneficii sociale este adesea limitat.

            Soluția ar fi o monitorizare mai atentă a fenomenului, sprijin specializat pentru acești copii, limitarea părăsirii lor de ambii părinți mai mult de 1 luna sau cel mult 3 luni când e vorba de un părinte plecat la muncă sezoniera.

            Campaniile de informare, sensibilizare și conștientizare pentru o minimă educație parentală,  trebuie dublate și de un cadru legislativ care să vină în interesul superior al copilului.

 

Deputat
prof. Cristina Iurișniți
Membru în Comisia de învățământ
Președinta Comisiei pentru egalitate de șanse

 

Comentarii

29/03/19 11:30

DEPUTATUL AGRAMAT – PLANGERE PENALA
Întrebată despre modul de angajare al consilierului parlamentar cu atribuții de șef de cabinet, Nelu Boldea, – doamna deputat de Bistrița-Năsăud se bâlbâie și nu știe să răspundă:

„Păi… a fost o colaborare punctuală… nu a fost… pentru că nu am putut să-l angajez ca și consilier deoarece avea cazierul cu probleme… Am fost la Resurse Umane și de acolo mi-a spus că nu se poate… și am renunțat…”

Reporter: să înțeleg că a fost plătit „la negru”…

“Păi… da… oarecum… au fost colaborări punctuale, mda… am avut și contracte de voluntariat, da… sunt niște colaborări punctuale… care se întâmplă… când e nevoie… colaborări punctuale… care se derulează pentru anumite acțiuni… acum am încetat colaborarea asta, pentru el nu mai… nu și-a rezolvat problema cu cazierul…”.

Am căutat în legislația legată de prestațiile remunerate în România pentru a găsi ceea ce un deputat al României numește „colaborare punctuală”, situație İNEXISTENTĂ ca atare în Codul Muncii.

Sursa: https://www.stiiridebistrita.ro/plangere-penala-pentru-inselaciune-pe-nu...

ULTIMA ORĂ :******
11:01 13.03.2019 * USR şi PLUS, după ce au boicotat referendumul pentru familie, primesc şi sprijinul comunităţii LGBT la alegerile europarlamentare*.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]