PSIHOLOGIA VIEŢII

Cimpanzeii realizează ce este moartea

Pe baza unor filme realizate recent despre comportamentul cimpanzeilor, se presupune că şi cele mai apropiate rude de ale noastre sunt la curent cu noţiunea de moarte. Faptul că mamele îşi poartă puii fără suflare, săptămâni întregi cu ele; sau în cazul în care unii dintre cimpanzei se află pe pragul morţii, iar tovarăşii le acordă atenţie sporită, îi scarpină, îi leagănă mai mult, dovedeşte acest lucru. Acest comportament e posibil să pună în lumină originea şi evoluţia tradiţiilor umane legate de moarte.

Despre multe aptitudini, abilităţi cognitive s-a susţinut, că aparţin doar speciei umane, dar despre unele s-a dovedit că nu sunt proprietăţi exclusiv umane. Abilităţile verbale, gândirea cauzală, utilizarea uneltelor, multitudinea culturală şi conştiinţa, în parte, îi diferenţiază pe oameni de animale, dar acestea nu sunt proprietăţi, care se regăsesc doar la oameni, susţin cercetările efectuate pe animale.

Un exemplu reprezentativ este considerat, folosirea uneltelor, prezentă la mamiferele principale, păsări, delfini şi alte animale, mai mult, s-a descoperit că polipii din Oceanul Pacific sunt în stare să adune şi să folosească diferite instrumente de lucru.

Un alt exemplu elocvent este recunoaşterea propriei imagini în oglindă, prezentă la maimuţele de mărimea omului, dar şi la delfini, ceea ce arată un anumit nivel al conştiinţei de sine.

Lista amintită poate fi completată pe baza noilor elemente observate de cercetători ai Universităţii din Oxford şi Stirling, şi anume, că cimpanzeii sunt conştienţi într-o oarecare măsură de moarte şi de agonie. Deocamdată nu este clar, la ce nivel se realizează această conştientizare, dar este mai dezvoltată, decât s-a presupus până acum.

Pe baza unor filme realizate în parcurile safari, de câtre cercetători din Marea Britanie, s-a observat că înainte cu câteva zile de a muri o femelă, animalele erau mult mai liniştite şi acordau o atenţie accentuată femelei aflată pe moarte. O scărpinau şi a alintau mai frecvent, după ce a murit, era studiată îndeaproape dacă mai e în viaţă sau nu, iar după un timp se îndepărtau de corpul neînsufleţit. Descendentul femelei însă, s-a întors şi şi-a petrecut toată noaptea lângă ea. După ce trupul a fost îndepărtat de către îngrijitori, membrii grupului au rămas mai multă vreme supăraţi. Iar pe locul unde a murit femela, câteva zile nu a dormit niciun cimpanzeu.

Cimpanzeii, care ne sunt rudele cele mai apropiate, prezintă unele comportamente asemănătoare cu cele umane, sunt capabili de ex. la exprimarea empatiei faţă de tovarăşii lor, adică a trăi sentimentele altora. Pot interacţiona în colectiv pentru realizarea unui scop. Rămâne, însă, o întrebare extrem de interesantă, cum pot percepe ei moartea, cum prelucrează acest fenomen, dar despre cimpanzeii, care trăiesc în captivitate sau sălbăticie există deocamdată prea puţine informaţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5