Doi mistreţi, tranchilizaţi în grădina unui localnic din Unirea

O familie din localitatea componentă Unirea a solicitat sprijinul autorităților, după ce doi porci mistreţi, un mascul şi o femelă, le-au intrat în grădină. La faţa locului au ajuns reprezentanţi ai Serviciului Local pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, ai Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, un paznic de vânătoare din fondul de vânătoare Cuşma şi un responsabil pe linie de ecarisaj de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistrița-Năsăud. 

Jandarmii au izolat zona respectivă, pentru siguranţa locuitorilor. Specialistul pe linie de ecarisaj a reuşit tranchilizarea animalelor. 

Potrivit mr. Georgeta Căşvan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, animalele au fost transportate într-o zonă special destinată de pe raza fondului forestier Cuşma. 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]