Animatorii culturali

Copleşiţi de câte au rămas nescrise, invocând parcă “neajungerea limbii”, autorii prezentului dicţionar sunt pe deplin conştienţi că o astfel de lucrare lexicografică este mai mult decât o carte şi că nu poate fi încheiată niciodată. Aşadar, prestaţia continuării ei rămâne deschisă pentru viitorime.

Mulţi dintre aceşti cărturari-animatori au rămas truditorii anonimatului creator. Ei au dus o viaţa jertfelnică de luptători neînfricaţi, necuprinşi în strânsoarea vreo unei enciclopedii sau dicţionare de specialitate. Au fost dârzi apărători ai demnităţii noastre ca neam şi ca limbă. Fireşte, ar merita pomeniţi încă o dată, ca într-un remember – semn de recunoştinţă răsplătitoare. Sunt cu sutele. Cei mai mulţi dintre animatorii culturali sunt individualizaţi în prezentul dicţionar. Ne vom mărgini să nominalizăm doar pe doi dintre ei, cei mai mari, Coşbuc şi Rebreanu, piscurile de referinţă ale literaturii ţinutului nostru şi nu numai. Căci ce altceva au făcut ei dacă nu operă de luminare şi însufleţire a “celor mulţi umili” în toate momentele vieţii.

Ţinutul nostru grăniceresc, dintru început binecuvântat de Pronia Cerească şi încărcat cu valori istorice şi etno-folclorice fără pereche, au constituit substratul şi substanţa operelor nemuritoare ale autorilor “Baladelor şi idilelor” şi a neasemuitului “Ion”. Punem din nou temei şi chezăşie cuvintele lor, care au pecetluit pentru todeauna perenitatea şi valenţele noastre spirituale. Astfel, bardul de la Hordou şi-a sintetizat crezul cu privire la acest tezaur spiritual şi material al Ţarii Năsăudului, astfel: “Să fim români cu sufletul, nu cu vorba, şi să cruţăm ce-i al nostru ca ochii din cap”. La rândul său, Rebreanu, cu gândul la tatăl său, dascălul Vasile, un mare animator, îşi postula astfel convingerea: “Cunosc îndeosebi învăţătorul din Ardeal, deoarece eu însumi sunt fiu de învăţător . Ştiu că un învăţător poate schimba faţa unui sat când voieşte”. Câtă asemănare cu reflecţia sadoveneană de peste munţi şi graniţe vremelnice: “Acolo în colţul acela de ţară era aşa cum voia învăţătorul”. Cuvinte care înnobilau şi mai mult misionarismul dascălului animator.

Prin urmare, dascălii şi preoţii, călugării şi meşteşugarii-artişti, ţăranii luminaţi ai satelor, cu miile, s-au înrolat în linia întâi a animatorilor culturali. Dincolo de pereţii claselor şcolare, dincolo de amvoanele bisericeşti şi dincolo de coarnele plugului, slujitorii au îndeplinit misiune de apostolat, de însufleţitori ai generaţiilor de români. Nu numai că au cules din tezaurul folcloric, nu numai că au conservat valorile etnografice, dar adesea au întocmit monografii temeinice ale localităţilor lor, ori au valorificat scenic sute şi mii de piese folclorice în memorabile serbări populare şi concursuri locale şi regionale, ori festivaluri naţionale şi internaţionale, au creat muzee de toate profilurile. Uneori, în condiţii de adevărată luptă, au reuşit să publice culegeri de folclor, conservând astfel nestematele gândirii populare, apărând şi cruţând rădăcinile tradiţiilor noastre fără pereche. Aceşti fii luminaţi ai plaiurilor năsăudene au fost de atâtea ori învingători în demersurile lor îndrăzneţe de conservare şi îmbogăţire a limbii noastre care ne adună şi ne uneşte, a portului strămoşesc atât de admirat în lume.

Fără număr sunt şi intelectualii porniţi din vetrele satelor care s-au întors şi au creat echipe de cor, ansambluri folclorice, unele de faimă internaţională. Aceste izbânzi ne dovedesc încă odată că oricât s-ar schimba lucrurile în lumea modernă – ceva din noi rămâne cu sufletul întors către vatra natală, către satul primordial. ’’Valea Someşului, spunea autorul lui ’’Ion’’ – cunoscută mie în cele mai mici cotituri, a fost şi va rămâne cel mai frumos loc de pe pământ’’. Cu siguranţa, romancierul nu se referea doar la frumuseţile peisajului, ci şi la inestimabila avuţie spirituală a colţului nostru de ’’Ţară a Năsăudului’’. Răzbătători dar modeşti, harnici uneori până la epuizare, animatorii Astrei de pe văile lui ’’Ion’’ rămân individualităţi puternice care ne duc cu gândul la tipul de dascăl total, aşa cum îl vedea şi Spiru Haret: “Învăţătorul într-un sat nu trebuie să fie numai învăţătorul copiilor, el trebuie să fie sfătuitorul bun şi luminat al sătenilor, pilduitorul lor la cele bune şi folositoare pentru dânşii”. Animatorii culturali, nu numai că răspundeau dezideratului de mai sus, ci ei au fost mereu oblăduitori de talente. Fiindcă, până la urmă, cum am mai scris, talentele poartă pe umeri Ţara si veşnicia, energia şi puterea ei. După modelul marilor însufleţitori şi animatori se impune ca şi noi să facem operă de descoperire şi cruţare, de restituire cu înţelepciune şi răbdare, nu de risipire şi…uitare, a valorilor autentice. Dar, mai ales, să nu ne tăiem singuri rădăcinile prin indiferenţă şi ingratitudine, prin lipsă de patriotism curat. Animatorul actului de cultură este un căutător, un explorator în acelaşi timp. Un creator de valori autentice nu se poate confunda cu un banal funcţionar, cu un simplu lefegiu pripăşit prin instituţiile de cultură.

Avem atâtea exemple de dăruire astristă. Prezentul dicţionar ne va dovedi-o cu prisosinţă că mulţi, foarte mulţi, şi-au transformat “sapa-n condei si brazda-n călimară”, vorba lui Arghezi. Cercetând, avem în faţă atâtea modele strălucite de animatori. Să purtăm cu noi aceste modele, ca pe nişte cingători magice de argint, dătătoare de noi nădejdi. Sever Ursa, membru fondator ASTRA – Maieru.