Andrei Moldovan: Generaţii literare

Un volum apărut de curând readuce în actualitate o temă a istoriei literare, destul de veche, neglijată o vreme, apoi reanimată în ultimii ani, pe mai multe voci, chiar dacă nu armonizate neapărat. Mă refer la o carte editată la „Limes” şi având o foaie de titlu ciudată, cu doi autori, fără să fie coautori: Gheorghe Perian, „Ideea de generaţie în teoria literară românească. Julius Petersen, „Generaţiile literare”. Este mai degrabă un dialog peste ani pe care istoricul literar şi teoreticianul român îl poartă cu criticul german făcându-se un reprezentant avizat al studiilor româneşti în domeniu. La toate astea este bine să adăugăm şi alte voci din presa noastră culturală de azi, dar mai ales cea a lui Nicolae Manolescu din câteva editoriale ale „României literare”.
O problemă importantă a tuturor o reprezintă definirea generaţiei literare, fără a o confunda cu generaţia biologică. Sunt notabile în acest sens contribuţiile lui Mircea Vulcănescu în presa interbelică. El este şi cel care a întocmit un adevărat „tablou al generaţiilor” din literatura română, văzut cu rezerve azi de Gheorghe Perian.
Dincolo de criteriile de definire, cei mai mulţi dintre cercetători sunt de acord că am putea vorbi de o generaţie literară nouă cam o dată la treizeci de ani. În ultimele decenii s-a admis că intervalul ar putea să fie chiar mai scurt, urmare a unei mai puternice dinamizări a vieţii, ceea ce mi se pare chiar rezonabil.
În schimb, cred că este necesar să avem în vedere mai cu seamă două aspecte. Primul ar fi în legătură cu criteriul valoric. Nu ne este îngăduit să vorbim de o nouă generaţie literară, dacă nu avem în vedere un nou tablou al valorilor estetice, dacă noile grupuri de creatori, mai tinere, nu au propuneri valabile de valori literare durabile, într-o perspectivă nouă, cu deschideri. Afirmarea şi conturarea unei noi generaţii nu se face doar prin frondă, prin negarea formelor anterioare, ci prin generozitatea unor viziuni proaspete, cu şanse să rămână şi să deschidă direcţii.
În peisajul literar românesc, destul de bogat, am asistat în ultimele decenii la o seamă de manifestări de grup, mai ales în spaţiul liricii, destul de zgomotoase, în care nu era greu să vezi că aveai de-a face mai ales cu autoproclamări, fiecare dintre ele considerându-se vârful de lance – pentru că era vorba despre un război, desigur! – al unei noi şi incomparabile generaţii literare. După o vreme spectacolul se termina şi… cam asta era totul. Realitatea este că mulţi dintre poeţii tineri de azi, cu operă de luat în seamă, mai plătesc tribut încă optzeciştilor, o generaţie de excepţie, care a produs valori estetice noi şi care s-a născut în literatură cu zâmbetul pe buze.
Iată de ce cred că propunerea de dezbatere lansată de Gheorghe Perian în volumul amintit, urmare a unor preocupări tot mai vizibile în periodicele culturale româneşti din ultimul timp, este una care merită toată atenţia şi faţă de care se pot formula aşteptări însemnate.