Administraţie
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au sancţionat 14 operatori economici cu amenzi contravenţionale în valoare de 8.500 lei, în urma controalelor efectuate în municipiul... |
Teama, dezamăgirea, sărăcia sau pur şi simplu indiferenţa bugetarilor fac din protestul de patru ore de azi, un demers mai degrabă formal, organizat de ochii lumii şi pentru a închide gura celor... |
Patru firme din Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Suceava şi-au depus ofertele, la Consiliul Judeţean, pentru a furniza mere în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli în anul şcolar... |
Aleşii bistriţenilor au probat, în consiliul de joi, 28 octombrie, nu doar abordarea unei problematici de stringentă actualitate, şi o vervă de zile rare în susţinerea punctelor de vedere, ci şi... |
Aproximativ 1000 de sindicalişti bistriţeni afiliaţi CNSLR Frăţia vor fi prezenţi astăzi, la Bucureşti, la mitingul organizat de cele cinci confederaţii sindicale. Potrivit liderului judeţean Viorel... |
IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE PE 2011 RĂMÂN NESCHIMBATE
Referitor la proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din 28 oct.2010, primarul Ovidiu Creţu a făcut... |
Cam pe tăcute, după cum îi şade bine unui sponsor generos, Guvernul României a alocat luna aceasta comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud (nu tuturor, ci selectiv - predomină aşa cum ne-am obişnuit... |
Funcţionarii publici din cadrul primăriilor, instituţiilor publice deconcentrate şi Consiliului Judeţean, care implementează proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă au toate şansele să... |
În acest an, în mod special, pe data de 25 octombrie 2010, „nesimţiţii” din sistemul naţional de apărare solicită Preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc, fostului ministru al Muncii... |
Formarea profesională rămâne o soluţie pe timp de criză. Oamenii speră că, dobândind o nouă calificare, îşi vor găsi un loc de muncă, fie în ţară, fie în străinătate.
|
Agenţii economici şi clienţii individuali ai băncilor fac tot mai greu faţă datoriilor pe care la au la bănci. În Bistriţa-Năsăud, restanţele către instituţiiile financiare depăşesc deja 10% din... |
Finanţiştii din judeţul nostru stau ca pe ghimpi în aşteptarea stimulentelor promise de ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu. După negocierile purtate cu sindicaliştii din cadrul Sindicatului... |
Peste o treime din personalul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud a declanşat un conflict de muncă spontan, întrerupând lucrul, ieri dimineaţă. Din cei 64... |
Salariaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud au reluat, ieri, protestele spontane declanşate miercuri. Salariaţii sunt extrem de nemulţumiţi de faptul că, de două luni, nu li s-... |
În baza protocolului de colaborare încheiat de Penitenciarul Bistriţa cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, astăzi, începând cu ora 13.00, la sediul instituţiei, va avea loc festivitatea... |
Administraţia Naţională a Penitenciarelor implementează, în calitate de partener, proiectul POSDRU/14/6.1/S/9 "Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială", una din activităţile... |
Observ o adevărată campanie media pentru drepturile poliţiştilor. Văd, aproape în fiecare zi, luări de poziţie ale reprezentanţilor acestora. Chiar proteste în stradă. Ei îşi cer drepturile. Ei au... |
Consiliul Local a respins proiectul de hotărâre privind scumpirea tarifelor de transport public local de persoane.
|
În baza planului de cooperare pentru îndeplinirea în comun a misiunilor, Penitenciarul Bistriţa, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi “Gelu Voievod” Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul de... |
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a iniţiat un proiect legislativ prin care sunt propuse modificări la Legea nr. 188/1999, privind Statutul Funcţionarilor Publici.
Respectivul proiect... |
Spectacol ieftin şi patetic la Consiliul Judeţean. Nu trece şedinţă în care aleşii judeţului să nu se dea în spectacol şi să se ,,bată” în replici care de care mai ridicole, şi de ce nu în versuri de... |
Grupul consilierilor municipali PNL nu renunţă la ideea creditului bancar şi vrea să convingă executivul Primăriei Bistriţa de necesitatea contractării unui împrumut de circa 7,5 milioane de euro... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În organizarea Primariei Municipiului Bistrița, prin Centrului Cultural Municipal ,,GeorgeCoșbuc”,...
Comentarii
PSD Bistrița: Condamnăm vehement practicile corupte care s-au infiltrat în administrația locală
Toni -
Lun, 16:08
Motto:
„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci...
La mulți și binecuvântați ani părintelui Silviu Costin, preot paroh la Ocnița!
Cornelia Popescu București -
Vin, 17:22
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă țină sănătos , alături de familie și de enoriașii pe care...
Inginerul silvic Adriana Bartha de la Direcţia Silvică Bistrița a trecut la cele veşnice
prof. Radu Băeș -
Vin, 16:15
Dumnezeu să o ierte!
PSD Bistrița: Condamnăm vehement practicile corupte care s-au infiltrat în administrația locală
un cetatean -
Vin, 14:00
Ce vocal si moral a devenit PSD-ul de parca sunt intruchiparea moralitatii! Cine incalca legea sa...
Bistrițenii, invitați să propună modalități de amenajare a piațetei de la intersecția străzii Bistricioarei cu Piața Petru Rareș!
Toni -
Vin, 13:59
În 2012,a fost implementat proiectul de investiţii ”Regenerare urbană a centrului istoric al...
Aniversări
La ceas aniversar, îi dorim părintelui Ciprian Frățilă, preot paroh la Sebiș, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
Cea mai mare și mai importantă realizare a unei familii sunt copiii și nepoții, mai cu seamă atunci când sunt implicați în acte, acțiuni și...
La mulți ani profesorului pentru învățământ preșcolar Ana Maria Boca, director la Grădinița cu Program Prelungit Trenulețul Veseliei din Bistrița!