20 de persoane trăiesc în locuinţe ilegale în zona CPL

În zori de zi, jandarmii Detaşamentului 1Mobil Bistriţa au verificat zona industrială a municipiului Bistriţa (fosta fabrică de industrializare a lemnului - CPL). Ca urmare a unor sesizări cu privire la săvârşirea mai multor fapte antisociale în zonă, jandarmii au executat o acţiune specifică pentru prevenirea unor asemenea fapte. La faţa locului au fost depistate mai multe persoane care stau în locuinţe improvizate, în condiţii improprii. Alături de jandarmi au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale a municipiului Bistriţa, consilierul pentru probleme pe linie de rromi din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale, un reprezentant al Disciplinei în Construcţii, ambii din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa şi un reprezentant al Direcţiei pentru Protecţia Copilului B.-N.
În urma încheierii verificărilor desfăşurate de către oamenii legii s-a constatat că în locuinţele improvizate se află 20 de persoane, din care patru minori, fiecare instituţie prezentă la faţa locului venind cu soluţii în vederea rezolvării situaţiei celor în cauză.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5