VREMEA SINTAGMELOR

De MENUŢ MAXIMINIAN

Ajun de sărbătoare “ADORMIREA MAICII DOMNULUI” sau “SFÂNTA MARIA MARE.” Mai este vreme multă până la Sf. Nicolae, dar noi primim daruri de la un scriitor.

Dar un scriitor în zilele noastre, nu poate să ne ofere cadou decât o CARTE! Astăzi şi cartea constituie un cadou scump sau după veniturile noastre, chiar foarte scump.

Cartea intitulată “ VREMEA SINTAGMELOR” a lui MENUŢ MAXIMINIAN, este cu siguranţă un cadou foarte valoros. Este un adevărat DICŢIONAR CRITIC LITERAR, cuprinzând peste 70 de scriitori şi operele lor în cele aproape 300 de pagini. Bun şi harnic profesionist, mereu săritor în ajutorul celor care au nevoie de el, măcar cu un sfat folositor, MENUŢ, când unul îl lasă de obosit, vin alţii în loc şi îl iau de odihnit. Pentru a putea, mai întâi, scrie atâtea recenzii, comentarii şi prezentări de carte, autorul a depus o muncă permanentă şi asiduă (TITANICĂ, aş numi-o eu), prin citirea şi analizarea atentă a conţinutului unui mare maldăr de cărţi ale scriitorilor, analizarea fiecăreia şi în final exprimarea de critic imparţial în urma analizelor rezultate. Dar, scriitorul o face cu multă dragoste şi abnegaţie, într-un mod cu totul, dezinteresat. Tot cu dragoste şi abolut dezinteresat o spun şi eu, că acesta-i OMUL şi scriitorul, DOMNIA-SA MENUŢ MAXIMINIAN. Lăudabil este şi faptul că tot printr-o muncă atentă şi perseverentă, toate cele realizate, le-a adunat şi le-a înşirat cu multă migală în paginile din “VREMEA SINTAGMELOR”. În primele pagini autorul, ne prezintă comentarii asupra grupărilor literare şi rolul lor în viaţa scriitorului. Imaginea scriitorilor în mass-media, lectura captivă şi curăţenia în bibliotecă, precum şi alte sfaturi şi îndrumări pentru scriitori, cât şi pentru cititori. Autorul, continuă în paginile următoare cu recenziile, comentariile şi prezentările de carte, ale celor peste şaptezeci de scriitori.

Majoritatea, sunt scriitori din judeţul Bistriţa-Năsăud, dar, nu numai. Dintre ei, amintim (aproximativ în ordine alfabetică), pe scriitorii: Ionel Andraşoni, Irina Arcălean, Grigore Avram, Nicolae Băciuţ, Aurel I. Borgovan, Virginia Brănescu, Dan Brudaşcu, Dan Ciachir, Contantin Catalano, Răzvan O. Cenan, Vasile Ciherean, Elena M. Câmpan, Dorel Cosma, Cornel Cotuţiu, Icu Crăciun, Dumitru Cuc, Melania Cuc, Suzana Deac, Zorin Diaconescu, David Dorian, Valentin Falub, Silviu Buga, Daniel Lăcătuş, Alexandru Lărgean, Cleopatra Lorinţiu, Dorina Manu, Valentin Marica, Elvira Maxim, Gerogeta Măluţan, Al. C. Miloş, Ioan Mititean, Gheorghe Mizgan, gavril Moise, Ioan Moise, Andrei Moldovan, Gavril Moldovan, Bogdan D. Moloman, Dumitru Munteanu, Nazarica Munteanu, Jeniţa Naidin, Victoria Fătu Nalaţiu, Olimpiu Nuşfelean, Maria Olteanu, Viorel Oprea, Doina Orza, Veronica Oşorheaian, Tudor Petcu, Ioan Pintea, Aurel Podaru, Ovidiu Pojar, Aurel Pop, Mariana Pop, Dumitru Popiţan, Elis Râpeanu, Dora Alina Romanescu, Traian Parva Săsărman, Virgil Şerbu Cisteianu, Victor Ştir, Cristian Şvecz, Marilena Toxin, Marin Trască, Marilena Tuţilă, Alex Florin Ţene, Mihai Lucian Valea, Călin şi Doina Vamoş, Ion Radu Văcărescu, Ştefan Veşcan, Grigore Vieru, Niculae Vrăşmaş, Titus Wachsman Hogiu şi alţii.

Problema cea mai spinoasă este a sponsorilor. Din experienţă proprie, deobicei sponsorii există numai în visurile noastre şi chiar de se găseşte vreunul cu adevărat, la întâlnirea faţă în faţă cu acesta, el te primeşte rece şi arogant, explicându-ţi cu gesturi exagerate cum că el este foarte ocupat cu problemele de producţie, care necesită, desigur sume foarte mari de bani. Şi în sfârşit, în situaţia CRIZEI, nu mai poate ajuta şi pe alţii. Ne-o spune, dumnealui, ca şi când, scriitorii ar fi cei mai străini de criză.

Nu sunt bani, mai ales pentru cultură!

Dar dacă apare eventual o “trupă de manelişti “ sau mai ales una “artistică” cu “VEDETE” feminine care sunt mai mult dezbrăcate decât altfel, atunci sponsorii noştrii sunt mai săritori şi mai largi la pungă. Astfel înţeleg ei, cultura! În acest caz, de cele mai multe ori, din păcate, bietul nostru scriitor este nevoit să apeleze numai la resursele proprii, dacă le are, bineînţeles!

Şi aşa a fost nevoit să procedeze şi autorul cărţii noastre. A “împrumutat” bani, dintr-un cont şi mai mic, cel al economiilor sale mici de bugetar adunate cu mare grijă de-a lungul timpului! (bani pentru zile negre)

În ceea ce mă priveşte personal, în calitate de colaborator permanent al cotidianului “Răsunetul”, desfăşor o bună şi fructuoasă colaborare cu scriitorul M. MENUŢ, şef departament cultural în cadrul cotidianului. Încă de la apariţia volumul meu de versuri “PUNCTUL DE ZENIT DIN ZARE”. Dl. M. MAXIMINIAN, scria: ”Multe dintre poemele inserate în cel de al treilea volum au fost publicate şi în cotidianul “Răsunetul”; Aurel I. Borgovan, fiind un colaborator permanent al ziarului”. Sunt mândru de asemenea colaborare, mai ales că aşa cum consemnează şi scriitorul M. Maximinian, în una din primele pagini ale volumului său “VREMEA SINTAGMELOR”, un lucru este evident, scriitorii bistriţeni, sunt din ce în ce mai prezenţi la nivel naţional, şi chiar internaţional prin paginile virtuale, fie ca grupare, fie individual.

În ceea ce priveşte literatura şi asociaţiile literare cu siguranţă, Bistriţa a intrat în “dicţionarul culturii româneşti”. Benefic pentru toţi scriitorii, cu ocazia lansării cărţii “VREMEA SINTAGMELOR” este că scriitorul MENUŢ MAXIMINIAN, reuşeste să adune într-o mare familie pe confraţii săi de scris. În acest fel, ei reuşesc să se cunoască mai bine prin operele lor, stilul intreprins şi în general, mai multe probleme cu care se confruntă (mai ales cele financiare).

În sfârşit acest mare şi valoros cadou a fost realizat urmare a iniţiativei proprii a autorului secondată de cea a scriitorului bistriţean Alexandru Cristian Miloş.

Este cazul să felicităm autorul, căruia îi doresc din toată inima, să ne mai bucure tot mai mult cu asemenea plăcute surprize, cu cărţi tot mai multe în viitor.

Comentarii

24/08/10 12:16
Vizitatornea ma...

va multuimesc din suflet pentru ceea ce faceti intru cultura roaneasca, domnule Menut! Fie ca Domnul sa va netezeasca calea spre alte lucrari scrtise pentru bucuria noastra, is in special vreau sa va multumresc pentru increderea acordata la imceput de drum in poezie
. daca se poate as vrea si eu voluul Vremea Sintagmelor
pe adresa Anei Maria Marinescu de la Cnetrul Hispano-Rumano din Coslada
Va multumesc

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5