Vremea porţilor deschise la ,,Cetatea lui Bucur,,

Deşi rod al unei interferări intelectuale şi sufleteşti care ţin neapărat de astral, poziţionată la Bucureşti, Cetatea lui Bucur nu este menită să circule doar în sus şi în jos, pe malurile Dâmboviţei. Scriitorii risipiţi ca mierlele în iarba gata de coasă, prin regiunile literare ale României, aşteaptă să-şi vadă opera publicată în această revistă care s-a născut precum le este dat să apară stelelor necăzătoare.

Facerea Cetăţii lui Bucur are firimituri de praf celest pe fiecare literă tipărită. Ţine, aşa cum, splendid spune în materialul său, scriitoarea Elisabeta Iosif, ţine zic de ,,planta celestă,, pe care mi-o imaginez sub forma unui arbore de Livan, plantă care rodeşte tămâie. Aşa a fost, este şi va rămâne maestrul Artur Silvestri în memoria colectivă.

Ce alt Act de naştere, de botez mai superb decât o întâlnire în eter, rodire de gând care construieşte o citadelă, unde pe vremi de restrişte culturală, ca astăzi, scriitorii să se retragă, să se regăsească şi să scrie?

Citind textul Elisabetei Iosif, m-a impresionat modul ştiut ( şi neştiut) al întemeierii Cetăţii, secunda de impact a scânteii sărite dintre cremene şi amnar( dintre minte şi inimă) în scama inflamabilă a materializării unui proiect literar. Şi, ce mai Proiect!

Ca tot ce crea şi ridica, purta aproape singur pe umeri-i fragili, maestrul Silvestri a gândit Cetatea lui Bucur ca pe o taină, la mijlocul nopţii, în ceasul în care oamenii din carne şi dorinţe animalice dorm somn de plumb şi doar visătorii umblă pe străzile conştiinţei comune, se plimbă în cămaşă albită de lună, parcurg Calea Victoriei pe vârful picioarelor.

Maestrul lucra pentru noi toţi iar apariţia Cetăţii lui Bucur după ce plecarea Sa ne-a dat un semn: fizic suntem efemeri. S-a încheiat un ciclu de frământări şi tatonări în sânul Familiei ( extinse) ARP. Viaţa merge cu noi.

Nu este simplu să marşezi pe o idee mareaţă, să faci paşi înainte în locul celui care a început bătălia cu prostia, cu înfumurarea şi mitocănia. De aceea, salut generozitatea, munca şi talentul cu care Redacţia revistei a înţeles că, astfel, duce memoria unui OM Mare pe mai departe. Poartă visul Maestrului, îi dă aripi, îl desvârşeşte. Desigur, mereu vom găsi termeni de comparaţie, şi vom aştepta un sfat, o vorbă care ar putea veni să ne scotă din amorţeală.

De o eleganţă impecabilă mi se pare a fi apropierea scriitoarei Mariana Brăescu Silvestri de această mişcare literară. Şi nu se putea altminteri atâta timp cât domnia sa a fost cea mai aproape de inima şi travaliul creativ al Maestrului Silvestri.

Cuvintele de multumire sunt ca nişte pietre nepotrivite, acum, degeaba le aşez în zidul care ar trebui să fie unul de împrejmuire a celor care ne retragem în centrul Cetăţii lui Bucur ( Cetatea lui Artur Silvestri), şi bem apa, din fântâna al cărei izvor s-a ridicat la Cer.

Felicitări pentru cei ce ostenesc pe paginile Revistei şi fie ca îngerii să le aducă mesajul cel bun, pe care maestrul îl are sigur, pentru fiecare dintre noi, dintre ei. Un gând re recunoştinţă pentru profesionsismul cu care au lucrat cei de la Filiala Bucureşti a Ligii Scriitorilor din România în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi pentru totţi scriitorii ce fac parte din cenaclul Filialei Bucureşti a Ligii Scriitorilor Români “Cetatea lui Bucur”: Paul Polidor, Elena Armenescu, Sorin Cerin, Elisabeta Iosif, Cristian Neagu, Elena Buică, Ana Maria Bălaş.