Viaţa ca un meci de fotbal…

Nicio uzină din lume, Bărăganul sau Banatul nostru nu produc atâţia bani precum acest corp sferic, din piele, săltător şi cu romburi negre, după care aleargă pe moarte şi pe viaţă 22 de jucători. Ai zice că e un corp ceresc, atît de fascinaţi îl urmăresc câte 70-80 de mii de spectatori grămădiţi pe „nepstadioane”şi sute de milioane, chiar miliarde, la televizoare, urmărindu-i traiectul bizar. Şi extaziindu-se la superlativ de câteva ori, cînd ciudatul hopâc intră în nişte aţe numite „plasă”.

Vreme de circa două ore, parcă citim un roman. Rememorăm un meci antologic- Germaia şi Ţara toreadorilor. Vreme de 70 de minute, hispanicii au fost hiperofensivi, adversarii defensivi. Până a venit golul iberic. Apoi alergare, goană, eforturi disperate de a egaliza. Şpanii au avut nevoie de 70 de minute spre a marca, dar nemţilor le-au fost insuficiente cele 20 rămase. I-a învins trecerea nemiloasă a minutelor, clipelor. „Timpul n-a mai avut răbdare”- ar fi spus Marin Preda. Nemţii au pierdut. Unii au plâns. Ce greşeală irecorectabilă, do’nu antrenor!

Ei, aşa ne trăim şi noi –uluitor- timpul vieţii. Alergăm după o fărâmă de iluzorie fericire: plăceri, o funcţie înaltă, un purcoi de bani, cinci case, o carte…Şi într-un moment cutremurător primim….Gooool!

Ne înfiorăm aflându-ne cu sufeltul gol, în vreme ce toate după care am alergat ne sunt străine sau chiar trebuie să le părăsim.

- Cu ce să te ajut, dragul meu sfetnic? zise împăratul lângă patul muribundului.

- Aş vrea să mai trăiesc, maiestate…

- Dar cum pot să-ţi dau eu aşa ceva, bunul meu prieten? Numai Dumnezeu, Marele Împărat dă aşa ceva!

- Oh! suspină sfetnicul cu lacrimi în ochi. Cum de n-am ştiut să slujesc mai ales Aceluia?

Cine ne antrenează în ogorul vieţii? Nu cumva să ne dea o tactică greşită! Să fim hispanici, ofensivi întru bine, milă şi dragoste frăţească. „ Lucraţi până este ziuă, căci vine noaptea şi nimeni n-o să mai poată să lucreze” ne învaţă Fratele nostru mai Mare -HRISTOS Domnul. Ca nu cumva fluierînd arbitrul sfârşitul marelui nostru meci, să izbucnim în lacrimi. În lacrimi prea târzii.