Vezi prin ce concurează Bistriţa la titlul de cel mai frumos oraş al ţării

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, finalizarea proiectului „Regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa, Axa turistică 1, 2, 3”.
Proiectul a fost finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 - „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 - „Planuri integrate de dezvoltare urbană, sub-domeniul: „Centre urbane”.
Cererea de finanţare a fost depusă la data de 31.03.2009, iar contractul de finanţare a fost semnat la data de 15.09.2011. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat la data de 13.08.2013, iar durata de implementare a proiectului a fost 15.09.2011 – 31.12.2015.
Valoarea totală a proiectului, din contractul de finanţare, a fost de 44.996.170,67 lei (10.139.296,65 euro).
Valoarea finală, după implementare, a fost de 22.086.377,51 lei (49,08%, respectiv 4.976.875,36 euro).
Principalele lucrări realizate pe cele trei axe - Axa Coroanei, Axa Artelor şi Axa Breslelor:
- modernizarea a 14.202,78 mp de spaţiu pietonal, inclusiv Piaţa Mică;
- reabilitarea reţelelor de utilităţi publice;
- reabilitarea şi modernizarea iluminatului public şi arhitectural;
- reabilitarea „Punţii lui Keinzel”;
- amenajarea unui punct de informare turistică în Piaţa Centrală;
- construirea a 5 fântâni arteziene diferite ca şi concept şi funcţionalitate;
- înlocuirea mobilierului urban: bănci din piatră şi din lemn, ceas stradal, suporţi stradali pentru biciclete, indicatoare obiective turistice, inserţii artistice în pavaj, statui decorative din fontă, ghivece pentru arbori, suporţi pentru flori şi jardiniere, panouri electronice de informare publică şi monitoare stradale cu afişaj digital.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5