Un eseu despre Liviu Rebreanu de Olimpiu Nuşfelean în România literară

Incitantă şi interesantă, fixată pe temele literaturii actuale se dovedeşte în continuare revista-fanion a Uniunii Scriitorilor, România literară, şi în nr. 3 din acest an. În editorialul revistei, Nicolae Manolescu comentează romanul Supunerea de Michel Houellebecq, în care romancierul, involuntar, prefigurează atentatele islamice care au bulversat Franţa, Europa şi lumea întreagă.. Romancierul imaginează cum, în 2022, protagonistul – Mohamed Ben Abbes, profesor de literatură franceză la Sorbona, islamist moderat – cîştigă, susţinut de majoritatea partidelor, alegerile prezidenţiale în Franţa, în faţa preşedintelui Frontului Naţional..., ilustrînd de altfel un dosar dezbătut de ani de zile în Hexagon. Mihai Zamfir îşi întoarce privirea critică spre Anton Galopenţia (1909-1951). La 165 de ani de la naşterea lui Eminescu, Zenovie Cârlugea prezintă cercetarea filologului Simion Dănilă, care, prin analiza numelui poetului, îi descopere acestuia rădăcini ardelene,. recenzentul conchizînd totuşi că „Se ştie că Eminescu nu-şi declară niciodată origini ardelene (precum Ion Creangă, Veronica Micle, Titu Maiorescu ş. a.), fiind conştient că provine dintr-o familie „nu numai română, ci şi nobilă neam de neamul ei”, înaintaşii săi nefiind alţii decît „moldovenii neaoşi din Bucovina lui Ştefan Vodă, satul Călineşti, judeţul Suceava”, cu rădăcini adînci pînă în vremea lui Alexandru cel Bun.” În studiul „Homo criticus”, analizînd receptarea critică a poetului omagiat, Mihai Vornicu este de părere că „Dacă actul critic presupune exprimarea individualităţii, epuizarea unui scriitor mult frecventat de critică este o inepţie estetică.” Adrian Popescu semnează poemul săptămînii, intitulat „Umbrele tinereţii”.
În acest număr, Olimpiu Nuşfelean este prezent, pe două pagini de revistă, cu un nou eseu, „Zgarda de argint”, de această dată dedicat corespondenţei „intime” dintre Fanny şi Liviu Rebreanu, corespondenţă cuprinsă în volumul „Intime” realizat de Niculae Gheran şi Andrei Moldovan şi publicat în 2012 la Editura Academiei Române. Dacă, în percepţia obişnuită, a criticilor literari sau a cititorilor, generată de scrieri nonfictive sau de anecdotică, Fanny Rebreanu era (şi mai este) percepută ca o soţie dominatoare, interesată mai mult de bani, eseistul schimbă această imagine, conturînd chipul unui „personaj” integrat în imaginarul operei rebreniene. Romancierul sobru, puţin volubil, care mizează pe sinceritatea scrisului şi a comportamentului, se deschide unei lecturi atente a eului său biografic.