Un arc peste timp

Când drumul tău capătă sens în viaţă, când dăruieşti din lumina ta altora spre a primi soare întru cunoaşterea identităţii, când te simţi parte integrantă din izvoarele şi dealurile natale, eşti un om fericit. Dascăli de un mare rafinament intelectual, Ion C. Hiru şi George Baciu aduc „Un arc peste timp”, crâmpeie monografice ale localităţii Domneşti.

Lucrarea de 700 de pagini, apărută în condiţii grafice de excepţie la Editura Alfa, este un strigăt al recuperării valorilor, un abecedar de suflet al istoriei de veacuri a satului adăpat din apa vie a Râului Doamnei.

Tomul aduce în atenţia întregii ţări personalităţi marcante ale acestor plaiuri, autorii aplecându-se cu pioşenie în faţa sensibilităţii şi nobleţei inimilor calde ce bat odată cu pulsul gliei străbune a Basarabilor.

Cu dragoste fără margini pentru meleagurile natale, autorii au şters praful de pe arhivele neamului redând istoria generaţiei actuale.

Cuvinte din suflet pentru suflete, adevărate lecţii de viaţă pentru cei de azi, care nu mai simţim cu aceeaşi ardoare termenul de românism, prin a căror vene nu mai curge sângele patriei mamă. În demersul lor autorii au fost sprijiniţi de prof. Lavinia Avram, fiica marelui dascăl Elisei Avram, care le-a facilitat accesul la documente istorice de mare preţ. O carte care va lega sufleteşte de ţinutul natal pe toţi domnişanii, care trebuie să păstreze devenirea întru fiinţă a neamului de la răscrucea drumului ce uneşte Câmpulung de Curtea de Argeş.

Merită apreciată stăruinţa marelui poet Adrian Păunescu de a scrie un cuvânt de întâmpinare pentru monografie. Despre autori, poetul spune că fac parte din categoria rară a îndrăzneţilor care reuşesc să schimbe soarta lumii. Ei au generozitatea şi capacitatea de a scoate problemele din unghiul lor mort, cu perseverenţă şi candoare. Până şi preşedintele Nicolae Ceauşescu da mereu ca exemplu Domneşti la comunele frumoase ale ţării. Concluzia ar fi că „nu există chestiune mai importantă decât viaţa domnişanilor”. Nu puteau autorii cărţii să nu aşeze la loc de cinste şi o poezie despre comuna lor, scrisă de Adrian Păunescu: „ Suflet al meu, dă-ţi voie să iubeşti/ şi când povara vârstei se răstoarnă/ şi-i rană biologică, şi iarnă/ ia-ţi trupul şi dă fuga la Domneşti”.

Ctitorul Domneştiului modern, prof. dr. Petre Ionescu-Muscel, spunea „ istoria leagă nădejdiile viitorului de înfăptuirile trecutului”, între două cetăţi de scaun vremea căpătând alt sens, timpul curgând a eternitate. La poarta de intrare a Ţării Româneşti, Domneştii Muscelului au fost vegheaţi de personalităţi care au sângerat sufleteşte pentru pământ, iar generaţiile viitoare ar trebui să lăcrimeze în unghiul sufletului la fiecare pas pe asfaltul modernităţii, sau la popasul în biserica sfântă a neamului. Într-un document din 1975 un arhimandrit de Argeş spunea despre oamenii de aici că „ nu sunt ca alte sate mai uşurei”, adică nu se supun la toate atrocităţile puterilor. Oamenii de aici s-au manifestat liberi încă dinainte de 1523, când Radu de la Afumaţi întăreşte printr-un hrisov proprietatea Mănăstirii Argeş peste mai multe sate, între care şi Domneşti. Aici este leagănul românilor, pe tărâmul pe care când o lacrimă devenea tiranică dând târcoale la fereastra sufletului când se auzea cântecul aprig precum strigătul Anei lui Manole, când bucuria acompaniată de scârţâitul cumpenelor dătătoare de apă vie, însoţită de rachiul înflorat şi obrajii roşii ca mărul domnesc.

Aici şi-a ridicat o casă de vacanţă şi Domniţa Clara, soţia lui Nicolae Alexandru Basarab. Satul atestat documentar la 1523 a fost vegheat în timp de pietrele Doamnei Clara sau Marghita, care şi-au găsit sfârşitul dorind a scoate din ghearele vulturului prinţişorul sau înecânduse înghiţite de apele vijeliosului Râu Negru, de atunci Râul Doamnei. Aici, în aşezarea cu istorie tulbură, s-au ridicat de-a lungul veacurilor personalităţi remarcabile: Nicolae Domnescu, Bucur Domnescu, întemeietorii învăţământului, Duhovnicul Ion Sin Popa Pavel, personalitate marcantă a sec. al XIX-lea, ctitorul Bisericii Buna Vestire, care, printre altele, a interzis fumatul în comună. Chiar şi regelui Carol I i-a cerut să lase tabachiera până la întoarcerea de la castelul de vânătoare, pentru curajul şi regulile morale fiind decorat cu medalia de aur chiar de către Majestatea Sa. Dintre personalităţi nu puteau lipsi Ion N. Petrică, primar 29 de ani, pictorul Paraschivescu Belizarie, sculptorul Gh. Pantazin, învăţătorul Luca Paul, fiul lui Popa Niţă, iniţiatorul primei coperative rurale, a primei societăţi corale, a primei biblioteci, care are peste 125 ani, învăţătorul Nicolae Hănescu, prof. dr. laureat al Universităţii din Roma, Petre Ionescu Muscel, care a declarat staţiunea climaterică.

Un sat bogat, al merelor domneşti, al ţuicii de Tudoran, al tăriei Agenului din butoaiele vremurilor. O carte în care întâlnim oameni frumoşi, în costume populare păstrate cu sfinţenie, cu chipuri care oglindesc nobleţea, tradiţiile fiind prinse lângă icoana sufletului, la grinda nemuririi alături de busuioc.

Volumul, plin de frumuseţi şi poate fi dăruit, cu încredere, străinilor ce ne trec pragul, fiind o adevărată carte de vizită pentru români. Plin de documente, fotografii de la diverse evenimente, unde personalităţile din ţară şi străinătate au răspuns afirmativ, tomul este piatra de temelie întru păstrarea spre veşnicie a sufletului autentic de domniştean.