Un administrator de firmă, în culmea disperării, îşi cere dreptul „la viaţă”!

Am fost insistent solicitaţi de către Mihai Maier, administratorul firmei SC Festina Maier Internaţional SRL; din Bistriţa, care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Decebal, din 1 iunie 2015, într-un chioşc proprietate privată.
Ne-am deplasat în 8 iulie a.c., pe o căldură infernală, de peste 35 grade C, la magazinul respectiv, cu profil alimentar şi, cu lacrimi în ochi, abia respirând, cu o dezamăgire totală în glas, ne-a relatat calvarul prin care trece şi la ce presiuni este supus din partea unor factori de decizie care se opun, cu îndârjire, solicitării lui, precizându-ne următoarele:
„Datorită caniculei foarte mari, de aproape 40 de grade la orele prânzului şi care se extinde până seara, mă aflu în situaţia disperată de a suporta această căldură, punându-mi în pericol viaţa şi existenţa mea.
Vitrinele de îngheţată, sucuri, apă minerală etc., nu fac faţă caniculei, aparatele nu rezistă, se topeşte îngheţata şi produsele expuse se depreciază, total sau parţial, unele sticle crapă, curentul electric se întrerupe de mai multe ori pe zi.
Din aceste motive, am solicitat conducerii Pieţei Decebal să-mi permită instalarea unei umbrele în faţa magazinului, dar am fost refuzat categoric, motivând că obturez imaginea în spatele pieţei – lateral.
Solicit, de urgenţă, punerea în funcţiune a unei umbrele care să-mi protejeze viaţa, fiind în pericol, fapt pentru care am fost internat în spital, din cauza caniculei.
Nu am o altă sursă de protecţie pentru soare şi vitrine şi consider că este rea credinţă din partea conducerii pieţei, care ne sfidează în loc de colaborare.
Rog urgent, prin intermediul ziarului „Răsunetul”, pe primarul Bistriţei, ing. Ovidiu Creţu, să ia măsurile de rigoare şi să permită, în regim de urgenţă, amplasarea umbrelelor în faţa magazinelor.
Este un strigăt disperat de ajutor şi umanitar din partea unui cetăţean care-şi plăteşte toate taxele şi impozitele faţă de Primăria Bistriţa. Montarea urgentă de umbrele este un lucru firesc şi normal în toate ţările civilizate şi din Uniunea Europeană.
Mă legitimez cu CI seria DS nr. 253800 şi sper într-o rezolvare favorabilă şi pe cale amiabilă a situaţiei”, a conchis juristul şi avocatul Mihai Maier.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5