,,Ultima strigare” pentru cereri de subvenţii în zonele defavorizate

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a demarat cea de-a treia şi ultimă etapă de depunere a cererilor de plată pentru aşa-numitul ,,ajutor specific acordat pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate”, finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă.

Până pe 21 ianuarie pot solicita această subvenţie atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice şi persoanele fizice autorizate care nu au solicitat ajutorul specific în prima sau a doua etapă de depunere (derulate în 2010).

Cererile, însoţite de copii după actul de identitate / certificatul de înregistrare fiscală, adeverinţa de cont bancar şi copiile ,,paşapoartelor” animalelor (eliberate de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), trebuie depuse la sediul APIA Bistriţa-Năsăud. Pot cere subvenţie acei fermieri care deţin între două şi cincisprezece vite.

Controlul la faţa locului se va efectua până la data de 10 martie inclusiv, plata subvenţiei urmând a fi făcută până la data de 30 iunie.

Cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă va fi de cel mult 250 euro şi se va calcula prin raportarea plafonului de 22.447.205 euro aferent acestei forme de sprijin la numărul de animale eligibile la nivel naţional.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5