Trei (3)

Foarte tentantă provocarea revistei (ne)Mişcarea Literară, referitor la lectura în totalitarism. Dar de ce „avatar”? Dragi nuşfeleni, puneţi mânuţa pe dicţionar, apropo de cuvântul „avatar”: În religia indiană înseamnă încarnarea divinităţilor în oameni sau animale. Conotativ, „avatar” înseamnă transformare neprevăzută (şi chinuitoare) în evoluţia cuiva, metamorfoză, etapă a existenţei.
Or, „avatarul lecturii în totalitarism” e o sintagmă de o preţiozitate caraghioasă. Trec peste acest bobârnac dat limbii române, căci cele şapte propuneri/provocări puse în discuţie sunt tentante. Probabil mai puţin pentru cei de o vârstă când n-aveau cum să priceapă ce e acela „totalitarism” sau (cu atât mai mult) „proletcultism” (spre norocul lor!) .
Întâmplarea face ca tocmai în zilele acestea să apară un interviu de câteva pagini într-un cotidian bucureştean luat unui odios politruc în domeniul culturii din anii bolşevismului românesc postbelic. E vorba de Sorin Toma, fost redactor-şef al ziarului „Scânteia”, în perioada 1946-1960. În 198o emigrează în Israel (e...normal, căci numele lui adevărat este Solomon Moscovici). Acum, la 100 de ani de inconştienţă senilă, declară că este fericit şi că are nostalgii după anii din România, când a cultivat turbat proletcultismul în cultură şi i-a interzis lui Tudor Arghezi, timp de 10 ani, dreptul de apariţie tipografică, prin faimosul(atunci) ditiramb „Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”.
Sorin Toma este fiul lui A.Toma (alias Solomon Leibu Moscovici), poet de trei surcele, ziarist, academician (!) şi, din păcate, considerat de G.Călinescu aproape de Eminescu, sub aspect valoric. De altfel, şi unul şi celălalt deveniseră desăvârşiţi pupîncurişti ai regimului stalinist din ţară..
În anii 50 manualele de română erau nelipsite de „opera”lui A.Toma (Dezbaterea propusă de O.Nuşfelean, prin cele şapte solicitări e prea vastă, ca să fie epuizată în două coloane de ziar, de aceea mă voi opri la literatura proletcultistă propagată în şcoli).
Am făcut, alfabetic, o selecţie din Dicţionarul lui Aurel Sasu, reţinând numele „de care am avut parte” de-a lungul şcolii de gimnaziu şi liceu: Paul Cornea, istoric literar (mama: Golda Goldenberg); S.Damian, critic şi istoric literar (Tata:Carol Ludovic Drucmann, mama: Pessia Abraham); Aurel Baranga, dramaturg (alias Jean Leibovici); Maria Banuş, poetă (părinţii Max Banus şi Anetta Marcus); Mihai Beniuc, poet (care, în privinţa slugărniciei partidice a fost un fel de tătic al lui A.Păunescu şi C.Vadim Tudor);
Dan Deşliu, Nagy Istvan, Veronica Porumbacu, poetă, prozatoare (tata: Arnold Schwefelberg, mama: Betty Grunbaun); Al Sahia, un biet prozator sau Th:Neculuţă poet/cizmar. O.Goga? L.Blaga? Ion Barbu ? Vai, ce glume !
Abia în ultima clasă de liceu s-a îngăduit ”Pădurea Spânzuraţilor” a lui Liviu Rebreanu. La ultima mea teză de limba şi literatura română, mă aşteptam să ni se dea Rebreanu. Ei bine, nu. Profesorul (un mediocru sub aspect profesional) a hotărât subiectul „Mărul de lângă drum” de M. Beniuc. Am fost atâta de revoltat încît nu am scris nimic, deşi aş fi ştiut câte ceva. Consecinţa: viitorul student la filologie şi apoi profesor a primit pe ultima sa teză nota 4. Bietul meu dascăl s-o fi jenat pentru pagina goală care ar fi trebuit să fie teza mea de română (Adevărul e că, pentru aşa ceva, eu dau nota 2)..
Abia la Cluj, la cursul de introducere în estetică al Domnului Ion Vlad am început să mă dezmeticesc şi să mă despart, cu silă, de proletcultism, dar cu regret pentru anii de lectură idioată din maculatura de propagandă autohtonă şi sovietică.