Timp dilatat

Despărțirile
deschid amintirilor
drumul spre suflet.

Început de august 2015. În aeroportul din Cluj-Napoca. Mai sunt vreo 40 de minute până când va trebui să ne despărțim de fiica noastră Silvana. Va pleca din nou în Canada. Suspin în interiorul meu și încerc a dilata cumva timpul rămas până la plecarea ei. Silvana se apropie de noi cu trei înghețate în cornete. Imortalizez vizual și sufletește imaginea și aceasta se fixează pe retina ochilor mei ca o obsesie. Până la o altă revedere cu fiica mea acest cadru îmi va stărui mereu în amintiri. Începem să savurăm înghețata. Pe urmă mi-am dat seama că de fapt în cornetele noastre se topea timpul dintre noi, pe care eu încercam a-l dilat. Cornetele deveniseră niște ceasornice blagiene care ne măsurau despărțirea. Înghețatele s-au terminat. Cu pași grei am urmat-o pe Silvana spre țarcul metalic, tip labirint, prin care trebuia să se ducă spre avion, adică să dispară.
,,-Indicii de spațiu și de timp sunt o caracteristică a genului epic. Ați uitat de acest aspect?”, îmi răsuna în gând glasul blond al elevei mele Mara Pop din clasa a VIII-a C. Acum eu uram și spațiul și timpul. ,,-Orice despărțire trebuie încadrată în spațiu și în timp”,ar fi completat cu ușoară îndrăzneală eleva Bianca Moga din clasa a VII-a C.
Eu nu vroiam să le ascult răspunsurile, eram acum un profesor ancorat la pensie. Silvana s-a apropiat de mine, m-a îmbrățișat, m-a rugat încă odată să nu uit să-mi procur pașaportul.,,-Știi, la vara viitoare trebuie să vizitezi Canada!”.
A trecut pe urmă pe sub poarta de control, a mai parcurs câțiva pași, ne-a făcut cu mâna și nu am mai văzut-o. Auzeam în spatele meu un alt glas concluzionând: ,,-Totul se încadrează în spațiu și în timp”. Cine a mai adăugat asta? Nu mai distingeam chipul elevei care ar fi intervenit cu această adăugire.
În spatele meu deja despărțirea deschidea drumul amintirilor.