Tânăr din Viişoara, cercetat după ce a furat cinci oi

Poliţiştii din cadrul Biroul Investigaţii Criminale au fost sesizati luni dimineaţă de către numitul H.V. în vârstă de 46 de ani din Bistriţa despre faptul că persoane necunoscute, în perioada 19 decembrie 2013-5 ianuarie 2014, i-au sustras cinci oi de la stâna pe care o deţine în cartierul Viişoara.

“La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a stabilit faptul că cele reclamate se confirmă, fiind identificat şi principalul suspect al faptei în persoana numitului S.P.A. în vârstă de 22 de ani din Bistriţa, cartier Viişoara. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul în vârstă de 22 de ani, în zilele de 29 decembrie şi 4 ianuarie, s-a deplasat la saivanul părţii vătămate, din interiorul căruia a sustras în prima seară două oi, iar în a doua trei oi, pe care cu un autoturism le-a transportat şi vândut pe raza cartierului Viişoara”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Prejudiciul, în sumă de 1500 lei, a fost recuperat în totalitate.

Cercetările continuă de către lucrătorii Biroul Investigaţii Criminale pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a lui S.P.A..

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5