Staff-ul CJ supărat pe managerul Vasile Şomlea. A plecat în concediu când trebuie aprobată organigrama

Preşedintele Emil Radu Moldovan şi-a arătat nemulţumirea faţă de modul în care unul dintre managerii unei instituţii din subordinea Consiliului Judeţean a înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. În fapt, este vorba despre Florin Vasile Şomlea, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud care a solicitat concediu de odihnă, tocmai când pe ordinea de zi a plenului CJ este propus un proiect privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale instituţiei.

„Vă dau un exemplu, iar dumneavoastră catalogaţi-l cum vreţi. Domnul Şomlea a plecat în concediu fără aprobare. Nu ştiu, poate şi-o fi cerut aprobare de la domnul Oltean, de la domnul Liviu Rusu. A avut o cerere de concediu, adresată vicepreşedintelui Pugna, acesta l-a rugat să rămână pentru că pe ordinea de zi a şedinţei de săptămâna viitoare sunt supuse aprobării organigramele şi statele de funcţii ale instituţiilor din subordine. Înţeleg că domnul Şomlea a crezut că este mai importantă, în momentul de faţă, vacanţa decât instituţia pe care o conduce. Din informaţiile pe care le am, nu a luat act de decizia de a rămâne la serviciu şi a plecat în concediu”, a declarat Moldovan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit şefului CJ, persoanele responsabile vor face un raport şi o propunere „de rigoare” către preşedinte, care „va decide în consecinţă”.

„Mi-aş fi dorit ca din a doua zi să aduc o echipă care să putem conduce tot ceea ce înseamnă Consiliu Judeţean şi instituţii din subordine, dar sunt îngrădit de nişte reguli. Eu nu fac niciu abuzuri, nici nu încalc legea. Am aşteptat şi varianta ca ei să plece singuri, dar se pare că nu face parte din arealul bagajului moral al unor oameni. Am cerut instituţiilor să facă analizele respective, iar atunci când voi avea rapoartele voi lua decizii în consecinţă”, a mai spus Radu Moldovan.

De cealaltă parte, managerul CJC BN, Florin Vasile Şomlea a transmis punctul său de vedere, în fapt răspunsul pe care l-a primit de la Consiliul Judeţean pentru cererea sa de concediu.

Comentarii

23/09/12 21:21
Den Siao Pin

''Am aşteptat şi varianta ca ei să plece singuri, dar se pare că nu face parte din arealul bagajului moral al unor oameni'' - 1.''AREALUL''este spatiul de viata al plantelor sau a unor specii de animale. 2. deci ati asteptat sa-si dea omul demisia, nu a facut-o, a ramas in arealul...USL ului!!!??? 3 . ori este omul la serviciu ori sta in concediu tot o sa fie dat afara deoarece marturisiti sincer ''Mi-aş fi dorit ca din a doua zi să aduc o echipă ( USL-ista, n.m) care să putem conduce tot ceea ce înseamnă Consiliu Judeţean şi instituţii din subordine''. Boborul turmentat nu mai intelege n'ica domnule presedinte.

09/10/12 14:24
Florentina

Florin -Vasile Somlea si-a schimbat nevasta si trebuie sa se distreze omul , ce aveti cu el

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5