Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a demarat procedura pentru obţinerea statutului de spital clinic judeţean! Ce beneficii sunt

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a demarat demersurile, astfel ca, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, să obţină statutul de spital clinic judeţean, a anunţat managerul Gabriel Lazany, în cadrul unei conferinţe de presă.
„În luna decembrie a fost şedinţa de Senat a Universităţii, au acceptat propunerea noastră. Prima secţie care va fi secţie clinică va fi cea de Medicină internă. Ei au înaintat mai departe documentaţia pentru avizare la Ministerul Educaţiei, iar după ce vom primi aviz de aici, următorul pas va fi aprobarea prin Ordinul ministrului Sănătăţii. Sperăm ca aceste demersuri să reuşim să le finalizăm până la noua contractare, pentru că schimbarea de statut a spitalului va aduce şi schimbare de finanţare, un spital clinic având tarifele pe caz ponderat mai mari decât cele dintr-un spital judeţean simplu, de la 1500 lei cât avem în prezent la 1850 lei. Asta va putea să aducă foarte multe beneficii în activitatea curentă a spitalului şi să mai diminueze din pierderile generate de majorările de costuri", a menţionat Gabriel Lazany.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5