Simona-Grazia Dima: Prin zăpadă la casa bunicilor

În copilărie Crăciunul a fost mereu pentru mine fermecător și palpitant – un moment al păcii depline și al unui miracol în pregătire (pe atunci nu înțelegeam toate implicațiile religioase ale sărbătorii). Colindam la rudele noastre dragi, împreună cu părinții, mergeam prin zăpadă la casa bunicilor atât de credincioși, unde ne întâmpinau și câte un unchi sau o mătușă, veseli și cumsecade, iar bunica, o maestră a tuturor artelor căminului, îmi oferea cu dragoste cele mai gustoase și fine prăjiturele și gustări. Îi spuneam (mai târziu) că merită premiul Nobel pentru gastronomie, așa cred și azi, fiindcă, în pofida lipsurilor, a stării aproape de indigență a familiei acestor oameni culți, dar marginalizați de comuniști din pricina studiilor juridice ale bunicului și a funcțiilor ocupate de el, firesc, în celalalt regim (prim pretor, subprefect), ea, înconjurată de icoane și scripturi, știa să pregătească veritabile capodopere culinare din mai nimic, să transfigureze materia printr-un incredibil talent, nutrit de iubirea sa nelimitată pentru familie.

Astăzi petrec Crăciunul în chip mult mai ascetic, recitind sistematic, cu săptămâni înainte Evangheliile, spre a încorpora sensurile mesajului hristic, adâncită într-o stare contemplativă. Nu pot mânca mult de ziua sfântă, dar nici nu mai merg să colind în Ajun, pe de o parte fiindcă Bucureștiul e un oraș destul de rece și, pe de altă parte, pentru că oboseala adunată peste an mă îndeamnă la reculegere. Mă gândesc cu acest prilej la bunica, o văd cu ochii minții. Cânt cu înfiorare, ca întotdeauna, cele mai frumoase colinde, alături de mama mea, la fel de bucuroasă și de suavă de când o știu. An de an, mă transpune, cu vocea ei minunată, în lumea bunătății și a atotînțelegerii, conferind cu adevărat aură sacră celei mai pașnice și înduioșătoare sărbători creștine. Cântam O, ce veste minunată (colinda noastră favorită), Domn, domn să înălțăm, Bună dimineața la Moș Ajun, Astăzi s-a născut Hristos, Trei păstori, Florile dalbe, Praznic luminos, Moș Crăciun cu plete dalbe, Noapte de vis, Trei crai de la Răsărit, Steaua sus răsare, O, brad frumos! și încă altele. În studenție cântam și în parohia unui preot prieten de familie, cu atâta foc, încât el a vrut să mă rețină alături de alți enoriași înzestrați cu har muzical, ca să mergem cu toții la colindat prin cartier. Sfiala, ca și stresul presupus de pregătirea examenelor, m-au oprit de la această experiență interesantă.

Eu cred că poporul nostru e religios, cu o credință asumată până în străfundul sufletului, încât, chiar dacă aparențele arată un anumit consumerism unit cu secularizarea, în clipele esențiale el își revelează fondul creștin – un har natural, crescut firesc în inima sa.