S-a stins colonelul (r.) Ioan Obrejan (91 ani)

Duminică dimineaţă, 11 septembrie 2011, cetăţeanul de onoare, venerabilul colonel (r.) Ioan Obrejan, s-a stins din viaţă la vârsta de 91 de ani, oraşul Năsăud fiind mai sărac fără acest personaj important, numărul veteranilor de război împuţinându-se.

Administraţia oraşului Năsăud deplânge plecarea lui la cele veşnice, transmiţând condoleanţe familiei îndoliate.

Redăm textul din cartea „Cetăţeni de onoare ai oraşului Năsăud” a primarului Dumitru Mureşan şi prof. Ioan Lăpuşeanu.

Colonelul (r.) Ioan Obrejan este un personaj important din moment ce Dorin Marian, şeful cancelariei primului ministru, i-a trimis domnului primar al oraşului Năsăud o scrisoare în care îl roagă „să analizeze oportunitatea acordării titlului de cetăţean de onoare al localităţii (…) domnului col. (r.) Obrejan A. Ioan, ca semn de recunoştinţă pentru anii petrecuţi în slujba ţării”, cu ocazia celebrării „Zilei Veteranilor”.

S-a născut la data de 23 martie 1920, în comuna Poseşti, judeţul Prahova. Tatăl său, Andrei Obrejan, militar de carieră, participant la luptele din primul război mondial, pentru care i s-a decernat „Virtutea Militară”, se trăgea dintr-o veche familie de moşneni, iar mama sa, Maria, provenea dintr-o veche familie de vază ale cărei rădăcini pot fi urmărite până în secolul al XVIII-lea şi cu o situaţie materială bună.

Şcoala primară a făcut-o la Ploieşti, după care s-a înscris la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel”. Din clasa a VI-a a fost înscris ca Pui de Şoim şi apoi cercetaş, iar la 17 ani a fost încadrat în formaţiile de premilitari, organizaţii în care i s-a făcut o puternică şi trainică educaţie patriotică, lucru ce l-a determinat să se îndrepte spre cariera militară. În 1940 s-a înscris la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie din Bucureşti, pe care o termină în 10 mai 1943. În cadrul unei ceremonii, MS Regele Mihai i-a avansat la gradul de sublocotenent şi i-a repartizat la unităţi.

În martie 1944, după pregătirea făcută la unitate, a plecat cu regimentul său pe front. Pentru modul cum a luptat pe front a fost decorat cu „Coroana României” cu panglici şi spadă, cu „Crucea de Fier” cu grad de cavaler, de către armata germană.

După terminarea războiului a trebuit să aibă grijă şi de averea familiei alcătuită din 4 case, 150 ha terenuri, 250 ha păduri, vii, fâneţe etc. Pe linie militară a fost încartiruit la Batalionul 1 Vânători de Munte de la Sinaia, cu misiunea de a păzi castelul Peleş, reşedinţa regelui.

În 1947 s-a căsătorit cu Aurica Sângeorzan din Năsăud, devenind năsăudean. În 1950 a fost avansat căpitan, cu funcţia de comandant de brigadă. Fiind considerat chiabur, a fost demobilizat din armată şi arestat. După eliberare a lucrat ca vagonetar la mina din Lupeni pentru a-şi pierde urma. Pe baza cunoştinţelor din armată şi cu cunoştinţele acumulate la Institutul Minier, în doi ani a ajuns inginer topograf miner.

În 1953 s-a stabilit în Năsăud, a lucrat la Întreprinderea de Industrie Locală „George Coşbuc”, apoi la Mina Parva, ca şef de producţie. În 1959 a fost încadrat ca tehnician constructor la Sfatul Popular al raionului Năsăud, apoi la Cooperativa Meşteşugărească şi în cele din urmă la Trustul de Construcţii Utilaj Greu.

La vârsta de 60 de ani s-a pensionat şi s-a ocupat cu mici afaceri. Făcea pungi, apoi lumânări În 1991 s-a înscris în Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, devenind preşedinte pe regiunea Năsăud. Din 1993 a reuşit să înscrie în asociaţie 1250 de veterani şi văduve de război. Profesiunea de credinţă a Domniei Sale este exprimată în următoarele fraze: „În viaţa mea am muncit foarte mult în toate domeniile, dar credinţa în Dumnezeu m-a ajutat. Am iubit oamenii şi am încercat să le fac numai bine şi să îi ajut, chiar şi atunci când îmi făceau rău”.

Pentru activitatea desfăşurată în timp de pace şi de război, pentru onestitatea şi caracterul altruist al Domniei Sale, Consiliul Local i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Năsăud.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!