Români sub ucraineni („după paravanul la modă al europenizării”)

Adică cei 124.500 de români trăitori în Basarabia istorică (regiunea Odesa, Ucraina), potrivit textului semnat de Vadim Bacinschi în volumul „Români – moldoveni – europeni. Dileme și identități”, o culegere de studii care mi-a parvenit recent grație doamnei Areta Moșu, președinta Despărțământului Astrei „Mihail Kogălniceanu” Iași, apărută în ultimele zile ale anului 2015.
Numele de Vadim Bacinschi îl știam mai de demult, căci cunoșteam publicația ce o conduce – „sud – vest” -, pe frontispiciul căreia se face mențiunea: „Almanah istorico-cultural în limba română pentru cititorii din sudul Basarabiei”. Iar pe omul Bacinschi l- am întâlnit în noiembrie anul trecut, când am participat la un turneu de conferințe pe itinerariul Iași – Bălți – Chișinău (amfitrioni fiindu-ne universitățile din aceste orașe).
Luând cunoștință de faptele, datele inserate în studiul redactorului șef al publicației amintite, te încearcă o stare de suflet, de spirit, amestecată: compasiune, atașament, dar și iritare.
Guvernanții ucraineni au adoptat (și acolo și în zona Cernăuți) o metodă parșivă de deznaționalizare: prin a inventa și a insista pe existența unei diferențe categorice între români și moldoveni; se cultivă ideea că, etnic, moldovenii nu sunt români. Cifra notată la începutul primului meu alineat ar fi alta, potrivit unui recent recensământ, măsluit, al populației din zonă. Cică, românii ar fi doar vreo 77o, iar ceilalți, moldoveni. Concluzia lor imediată, pentru a stimula incertitudine și „haos identitar” (NB: Sintagmele, enunțurile dintre ghilimele aparțin lui Vadim Bacinschi): Nu e totuna „limba moldovenească” cu limba română. Bine măcar că acest virus nu a contaminat politicienii și lingviștii din Republica Moldova, unde limba română a fost repusă în drepturile sale prin hotărârea Curții Constituționale.
E o politică abuzivă preluată de la defuncții (în realitate viii) sovietici: În 1924 comisarii moscoviți au inventat Republica Autonomă Moldovenească, hotărâtă a fi componentă a R S S Ucrainene. Iar acum, iată, „democraticii” ucraineni (cu abur de regim totalitar comunist) găsesc o cale proprie de a contorsiona destinul românilor din zona Odesei „și de a nu admite consolidarea elementului național românesc”.
Situații concrete: În ajunul Marii Unirii de la 1 Decembrie (în 2015), Asociația ”Basarabia” a românilor din regiunea Odesa organizează, la Ismail, cu sprijinul Institutului Cultural Român - și în prezența consulului general al României în Odesa, o sărbătorire a Zilei Naționale, cu un program artistic adecvat. Ei bine, în aceeași zi, la doar 15 km depărtare (în orașul Reni), o (așa-zisă) asociație a moldovenilor din Ucraina (care „acționează ca un apendice al organelor de stat”) pune la cale festivalul„Cânt și joc la hora moldovenilor”. Să mai reținem, printre altele, că vajnicii „democrați” (botezați cu busuiocul KGB-ist) au organizat o manifestare anuală sub genericul „Basarabia căzăcească” (Te apucă râsul pentru această expresie oximoronică! Propun celor de acolo o manifestare cu titlul „Bărbuncul brazilian”.).
Un alt aspect: Acum 20 de ani a început editarea, la Cernăuți, a săptămânalului „Concordia”, publicație a minorității românești din Ucraina. Ei bine, Kievul a hotărât subvenționarea ziarului „Luceafărul”, menit (desigur!) să cultive un vădit spirit antiromânesc.
Dar mai ales învățământul e infestat cu această politică a deznaționalizării. De pildă (căci „faptele vorbesc de la sine”): Școala din localitatea Satu Nou, una dintre cele mai bine dotate dintre satele cu populație majoritar românească (din regiunea Odesa) nu mai este o unitate de învățământ cu limbă de predare în limba română: S-au inventat clase paralele, una cu predare în limba…moldovenească, alta în limba ucraineană. În 2001 a avut șansa să devină liceu românesc - în urma unui acord bilateral între București și Kiev -, dar, curând, cele două ministere de resort au… uitat de el.
„În ansamblu – conchide autorul studiului -, în regiunea Odesa astăzi au mai rămas doar 4 școli cu predare integrală în limba română, din 18, câte erau în anul 1991, când Ucraina devine stat suveran.” Încât, în zona populației românești din sudul Basarabiei nu poate fi vorba de deschidere sau perspectivă europeană, ci de „menținerea și conservarea unui ev mediu, de origine totalitar comunistă, în raport cu destinul unei comunități etnice – al celei românești, care continuă să fie deznaționalizată.”
Iarăși vorba cronicarului. „să sparie gândul!”