Religie

Sinaxa stareților, starețelor și duhovnicilor de mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului a avut loc la Mănăstirea Mihai Vodă, din Turda, județul Cluj. Manifestarea a debutat cu oficierea Sfintei...
De la Sfinţii Părinţi ai Biserici şi până astăzi, se înregistrează un meritoriu efort al clericilor, teologilor şi chiar al mirernilor de a explica Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, cu scopul de a...
În seara zilei de 28 octombrie a.c., în biserica Parohiei Greco-Catolice ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Beclean, s-a desfăşurat manifestarea ,,Recviem pentru episcopii martiri”, prilejuită de...
Fundaţia “Mitropolitul Bartolomeu” i-a desemnat pe cei 34 de bursieri pentru anul şcolar şi universitar 2012-2013. Fondul alocat pentru bursele din acest an şcolar este de aproape 78 de mii de lei.
Luminaţia este una dintre cele mai semnificative sărbători religioase ale toamnei care adună în fiecare an familiile la un loc. Ea a fost preluată de la catolici şi îşi are originea în vechiul cult...
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284- 311) şi era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica...
În Parohia Aluniş din Protopopiatul Năsăud a avut loc întrunirea cercului pastoral-misionar „Mocod” format din preoţii slujitori în parohiile aparţinătoare comunelor Nimigea, Zagra şi Chiuza.
Protopopiatul Ortodox Bistriţa desfăşoară în această perioadă un program educaţional-moral-religios în Penitenciarul din oraş. Acesta are ca temă „Taina Sfântului Maslu, tămăduire a sufletului şi...
Protopopiatul Ortodox Bistrita a găzduit Conferinţa de toamnă, care a debutat cu un Te-deum desfăşurat în biserica de la Protopopiat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei...
Profesorii de religie din județul Bistrița Năsăud au fost instruiți în week-end cu privire la predarea materiei de specialitate, la Colegiul Național “Andrei Mureșanu”. Prelegerile au vizat...
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla prin Departamentul pentru Tineret şi Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj organizează sâmbătă, la Năsăud în Parohia “Înălţarea...
Fundaţia Mitropolitul Bartolomeu va acorda în acest an 34 de burse tinerilor merituoşi. Fondul alocat pentru anul şcolar şi universitar 2012 - 2013 este de peste 77 000 lei. Cu aceşti bani vor fi...
Oricine poposeşte la Strâmba, comuna Josenii Bârgăului, în localitatea de la poalele Heniului va fi cu siguranţă plăcut impresionat de faptul că zilnic, la orele 09,00, clopotele micuţei şi cochetei...
După ce a trecut prin reparații capitale sub povățuirea preotului paroh Paul Adrian Marian, biserica din satul Brăteni, comuna Sânmihaiu de Câmpie, a fost resfințită astăzi de către ÎPS Andrei,...
Duminică, 23 septembrie 2012, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei va oficia Sfânta Liturghie arhierească şi sfinţirea bisericii parohiei Brăteni cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil,...
Un dineu caritabil pentru sprijinirea proiectelor Arhiepiscopiei Clujului va avea loc joi la Bistriţa. Evenimentul se va desfăşura de la ora 18, la restaurantul Coroana de Aur, în prezenţa...
Am participat duminică, 9 septembrie 2012, la sfinţirea noii biserici greco-catolice din Fântânele, cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” , având în gând şi în suflet încă, ecouri ale unui trecut de...
Pentru mine (şi, desigur, nu numai), trăitor între dealuri şi văi, în proximitatea munţilor, marea, Delta Dunării, nesfârşitul ţinut dobrogean reprezintă o fascinaţie consrantă. Periodic, măcar o...
Există posibilitatea ca un cunoscător avizat al istoriei să fie pus pe gânduri de titlul materialului nostru. Acesta ar putea obiecta: perioada „clasică” a cruciadelor, a luptelor duse pentru...
Preoţii din Protopopiatul Beclean s-au întrunit în şedintă de lucru, la sediul Protopopiatului. În cadrul şedinţei au fost abordate probleme pastoral misionare şi administrative. Pe agenda s-a aflat...
La Mănăstirea Nuşeni a avut loc consfătuirea profesorilor de religie din judeţ, în prezenţa IPS Andrei, arhiepiscopul şi mitropolitul Clujului. În cadrul consfătuirii au susţinut referate profesorul...
Mii de credincioşi au fost prezenţi la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, acolo unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei,...

Pagini

Subscribe to Religie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5