40 de profesori de religie din judeţ , la cursuri de formare

Profesorii de religie din județul Bistrița Năsăud au fost instruiți în week-end cu privire la predarea materiei de specialitate, la Colegiul Național “Andrei Mureșanu”.
Prelegerile au vizat schimbările de paradigmă în didactica religie și au fost susținute de Pr. Lect. Univ. Dr. Dorin Opriș și de doamna Lect. Univ. Dr. Monica Opriș.
Potrivit inspectorului de religie, pr. Adrian Cherhaț, cursurile urmăresc fundamentarea unei noțiuni în ceea ce privește predarea religiei în școală. Se are în vedere faptul că Religia este mai mult decât o disciplină teoretică, ea fiind echivalată cu o situașie de viață și schimbarea aceasta de paradigmă înseamnă de fapt o accentuare a valențelor ei practice, precizează inspectorul de religie, Adrian Cherhaț, pentru Radio Renaşterea.
În ceea ce privește obiectivele cursurilor, acestea vizează integrarea copilului, a elevului în structura sa parohială, ca membru al Bisericii lui Hristos. La cursurile de formare s-au înscris 40 de profesori de religie din județ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5